Pagina cititorului
0Chiar dacă pare desprinsă din secolul trecut, imaginea a fost surprinsă pe o stradă centrală din municipiul Bistriţa, chiar cu câteva zile înainte de Paşte.
La păscut, prin oraş
Aşteptăm, în continuare, la adresa fotografiata@adevarul.ro, imaginile surprinse de tine, alături de o scurtă explicaţie, numele autorului şi numărul de telefon. Regulamentul concursului este publicat pe www.adevarul.ro.
Editorialul cititorului: Adevărata democraţie
A veam 25 de ani în timpul Mineriadei din iunie 1990. Trăiam, pe atunci, în Cluj. Am suferit mult. Am trăit atunci momente de umilire, dar nu am fost molestat, ci doar înjurat şi scuipat. Sufeream enorm pentru că oamenii de lângă mine erau orbi, aşa îi consideram. Alături de alte persoane, am făcut un fel de perimetru îngrădit cu o panglică în Piaţa Unirii din Cluj şi aveam pancarte critice la adresa lui Ion Iliescu şi FSN. Veneau oameni furioşi şi ne înjurau, iar unele femei ne şi scuipau.
Oamenii erau foarte abrutizaţi. Se manifestau primar, pentru că erau ignoranţi şi uşor de manipulat. I-am înţeles, deşi ne simţeam singuri acolo, însă aveam de partea noastră credinţa în adevăr. Dacă până la Mineriada din '90 am crezut că se poate face ceva în mod democratic în România, după „puhoiul" minerilor la Bucureşti am simţit că toate visele mele de om mărunt - fără ambiţii de a face o carieră politică, ci pur şi simplu un alegător - s-au spulberat şi am simţit că nu mai am pentru cine să lupt.
Am simţit că nu mai pot să fiu de acord cu o crimă în plus. Mi-am luat toate economiile mele de 300 de mărci germane, am lăsat acasă pe soţia mea şi cei doi copii şi am luat drumul „Apusului", în speranţa găsirii unui loc pentru familia mea. Am considerat că nu i-aş putea educa pe copiii mei în spiritul adevăratelor valori democrate decât într-o ţară în care valorile democraţiei sunt acasă. De douăzeci de ani trăiesc într-o ţară în care proprietatea nu are nevoie de garduri de trei metri pentru a fi protejată. Proprietatea mea este apărată de respectul celorlalţi!(Marin Vasile)
Abonaţii noştri: Cărţile de la „Adevărul", o bucurie săptămânală
Pentru Ana Goze (57 de ani) din Arad, viaţa nu este tocmai o „plimbare prin parc". A muncit zeci de ani la secţia de turnătorie a Fabricii de Vagoane din Arad, una dintre cele mai grele secţii. Acum e pensionară şi una dintre cele mai mari bucurii ale sale este să-l răsfeţe pe unicul său nepot, în vârstă de 11 ani. „Am hotărât ca pentru el să fac un efort şi să-i asigur toată colecţia de cărţi de la Adevărul - 100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă. Din păcate noi nu am avut şansa de a avea o astfel de colecţie la îndemână, dar el o va avea", povesteşte arădeanca Ana Goze.
„Ziarul «Adevărul» este cel din care mă informez în fiecare zi. M-am bucurat enorm de campaniile derulate în ziar, mai ales în ultimele zile, referitoare la situaţia pensionarilor. Poate aşa află şi mai-marii zilei cum arată viaţa noastră cu adevărat", mai spune Ana Goze.