Oraşul cetăţenilor de onoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200 de persoane au primit distincţia de onoare care le aduce transport în comun gratuit şi un loc de veci în cimitirul oraşului. Primarul Nicolae Dragu a primit titlul onorific în 2009, pentru că a înfrumuseţat oraşul. La rândul lui, edilul a acordat peste o sută de astfel de distincţii. 

Municipiul Călăraşi are, la cei 70.000 de locuitori, 196 de cetăţeni de onoare. În comparaţie, la Constanţa, unde sunt peste 350.000 de locuitori, doar 30 de persoane au primit acest titlu.

Distincţiile au fost acordate în ultimii 19 ani. Cincizeci de persoane au primit titlul post-mortem, iar 146 - în timpul vieţii. În mandatul primarului Savu Radu Dumitru (1992 - 1996), s-au înmânat peste 53 de astfel de diplome. Cele mai multe titluri (49) acordate într-o singură zi s-au dat în anul 1995, la împlinirea a peste 500 de ani de atestare documentară a localităţii.

În schimb, în mandatul primarului Mirel Daniel Ţuţuianu (2000 - 2004) s-au dat cele mai puţine distincţii, doar 25. Printre beneficiari se numără înalte feţe bisericeşti, artişti, pictori, sculptori, compozitori, arhitecţi, scriitori, redactori de ziare, arheologi, profesori, militari, miniştri, pictori, maeştri ai sportului, doctori şi primari. Pe lângă personalităţi din diverse domenii, pe listă apar şi iluştri necunoscuţi, persoane despre a căror activitate nu se ştie mai nimic sau care nu au reuşit să aibă realizări notabile în beneficiul comunităţii.

Oamenii de rând nu au o părere prea bună despre deciziile edililor. „Ar trebui ca toţi locuitorii să fie declaraţi cetăţeni de onoare pentru că suportă un astfel de oraş şi astfel de vremuri. Călăraşul are cel mai mic venit pe cap de locuitor la nivel naţional", este părerea un locuitor din Călăraşi, Marin Badea.

Primar „de onoare"

Pe lista beneficiarilor se regăseşte actualul primar al municipiului Călăraşi. Economistul Nicolae Dragu a fost declarat cetăţean de onoare, la propunerea altor doi posesori ai titlului respectiv: jurnalistul Mihail Dumitrescu şi Vasile Sotiropol, preşedintele filialei Călăraşi a Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.

„Am propus ca primarul să devină cetăţean de onoare al municipiului Călăraşi, pentru că este singurul care a acordat mai multă atenţie pensionarilor", a motivat Dumitrescu. Sotiropol explică la rândul său:

„Eu l-am propus pe actualul primar pentru că este singurul care a înfrumuseţat oraşul, deşi există şi contestatari. Noi, cetăţenii de onoare, avem dreptul la transport în comun gratuit şi la un loc de veci".

De altfel, actualul primar, Nicolae Dragu, este şi cel mai generos edil în acordarea de titluri. În cele trei mandate, acesta a promovat şi iniţiat peste 117 astfel de proiecte privind acordarea distincţiei de cetăţean de onoare al oraşului.

Şeful pompierilor, ultimul pe listă

Cel mai recent cetăţean de onoare a fost desemnat la şedinţa de joia trecută a Consiliului Local Călăraşi. Distincţia a primit-o colonelul Daniel Gheorghe Popa, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi. Sub conducerea lui, pompierii au intervenit la 5.000 de misiuni. Alţi „premiaţi" au mai fost: Regele Mihai al României, Ion Iliescu, Cristian Ţopescu, Florin Piersic şi Ion Dichiseanu.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă