Omar Hayssam va executa 23 de ani şi patru luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar Hayssam se află încarcerat în Peniteciarul Mărgineni FOTO Mediafax

Omar Hayssam va executa 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele "Volvo", "Foresta Nehoiu" şi cel al răpirii celor trei jurnalişti. Asta au decis, vineri, magistraţii Curţii Supreme care au menţinut decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au stabilit, pe 2 februarie, o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare şi cinci ani interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pentru Omar Hayssam, în dosarele răpirii celor trei jurnalişti, înşelăciunii în cazul "Volvo" şi fraudelor din dosarul cauza "Foresta Nehoiu".

Decizia magistraţilor Curţii de Apel Ploieşti a fost luată în baza noilor prevederi penale şi în urma sesizării primite de la Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Mărgineni, unde Omar este încarcerat. Hotărârea a fost contestată de Omar Hayssam, dar şi de procurori.

După descontopirea pedepselor în cele trei dosare şi scăderea lor în baza prevederilor penale mai favorabile, judecătorii au aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 13 ani şi patru luni închisoare din dosarul răpirii jurnaliştilor, la care au adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al pedepselor aplicate în celelalte două dosare în care sirianul a fost condamnat definitiv, pedeapsa rezultată fiind de 23 de ani şi patru luni de închisoare, cu o pedeapsă complementară de cinci ani interzicerea dreptului de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale.

Omar Hayssam este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa, fiind condamnat definitiv, în cele trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu".

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului.

Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate