O româncă a ajuns primar în Marea Britanie. A emigrat în urmă cu 15 ani

0
Publicat:

Alisa Russel, născută şi crescută în Bucureşti, dar cu rădăcini în Pietroasele, județul Buzău, a devenit primar al oraşului Bicester, o localitate din sudul Angliei, aflată în apropiere de Oxford.

Alisa Russell a fost aleasă primar într-unorășel din Anglia FOTO: Facebook

Alisa Russell s-a născut şi a crescut în Bucureşti, însă părinţii ei sunt din Pietroasele, judeţul Buzău.

Studiile le-a făcut la Academia de Ştiinţe Economice din București şi a lucrat ulterior ca director economic pentru două companii mari din Capitală.

În urmă cu 15 ani a emigrat în Anglia şi a început să lucreze ca simplu contabil, însă după doar patru ani a devenit Manager Financiar, poziţie pe care a ocupat-o, pe rând, în cadrul mai multor companii.

S-a căsătorit şi s-a stabilit în Bicester, aproape de Oxford.

”S-a înscris în politică, ca membru al Liberal Democraţilor din Regat, iar după alegerile din 2024 a devenit consilier local în ward-ul Launton & Otmoor din districtul Cherwell. Cariera ei politică a continuat pe un drum ascendent, iar în urmă cu aproximativ o săptămână a fost aleasă primar al oraşului Bicester”, potrivit Anunțul UK.

Însă, cum Alisa nu are în prezent un nume românesc, vestea alegerii în fruntea Primăriei Biscester a ajuns cu întârziere în comunitatea românească din Marea Britanie.

Anunțul a fost făcut și pe pagina Orașului Bicester.

„Am întâmpinat-o cu căldură și pe noua noastră primăriță, consiliera Alisa Russell, care a început în forță, înmânând cecuri de finanțare nerambursabilă unor grupuri și organizații caritabile locale extraordinare – sprijinind astfel activitatea esențială pe care o desfășoară în tot orașul Bicester”, se arată în anunț.

Bicester are o populaţie de aproximativ 45.000 de locuitori, însă foarte puţini români sunt stabiliţi aici.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online