O cunoscută companie românească, amendată după un atac cibernetic în care au fost accesate date personale ale clienţilor

0
Publicat:

O cunoscută companie românească din industria produselor cosmetice nu doar că a fost ţinta unui atac cibernetic, ci a primit şi o amendă de 5.000 de euro, după ce date ale clienţilor au fost accesate de hackeri.

Hackerii au accesat date personale ale clienţilor companiei Farmec. FOTO: arhivă

Compania Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice şi unul dintre cei mai importanţi din Europa de Est, a fost amendată de Autoritatea pentru protecția datelor personale (ANSPDCP) după ce baza sa de date cu utilizatori și administratori ai site-ului companiei a fost atacată de hackeri.

ANSPDCP a anunţat miercuri că măsura dispusă vine ca urmare a faptului că producătorul român de cosmetice nu a implementat la data incidentului măsurile de securitate necesare, astfel încât să prevină atacul.

Ancheta ANSPDCP a fost declanşată după ce compania Farmec SA a trimis o notificare prin care informa cu privire la un atac cibernetic ce a vizat încălcarea securității datelor cu caracter personal.

„În cadrul investigației s-a constatat că, în urma unui atac cibernetic, a fost accesată o bază de date cu utilizatori și administratori ai site-ului operatorului, fapt care a condus la extragerea de date din sistemul de evidență menționat.

De asemenea, s-a constatat că operatorul nu a implementat la data incidentului măsurile de securitate necesare, astfel încât să prevină atacul și nu și-a actualizat sistemele informatice la ultima versiune permisă de licențiere, pentru a face față noilor amenințări cibernetice”, a transmis ANSPDCP.

Atacul cibernetic a condus la divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la date cu caracter personal ale unui număr semnificativ de persoane fizice vizate, precum: nume, prenume, adresa de e-mail, parolă criptată pentru acces cont utilizator, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) din Regulamentul (UE). 2016/679, potrivit aceleiaşi surse.

Compania românească Farmec, care intenționează să construiască o nouă unitate de producție în comuna Apahida, unde fabrică deja o mare parte dintre produsele sale, a achitat deja amenda dată de Autoritatea pentru protecția datelor personale.

Mai multe pentru tine:
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă