Nuţu Cămătaru, salvat de dispariţia misterioasă a dosarului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul a fost condamnat abia în 2004, deşi anchetarea sa a început în 1994. Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru „evaporarea“ actelor de urmărire penală. Nuţu Cămătaru a scăpat cu doar şase ani de închisoare, după ce dosarul său a dispărut din instanţă, în 1996, iar o parte dintre infracţiuni s-au prescris până la reconstituirea anchetei.

Dosarul în care statul român a fost obligat, printr-o hotărâre CEDO, să-i plătească daune de 3.200 de euro lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a fost rezultatul faptului că actele din ancheta procurorilor au fost pierdute între instanţe, iar martorii acuzării şi-au schimbat declaraţiile.

Mai citeşte şi:

Nuţu Cămătaru a fost amendat pentru că a călărit pe şosea

„Din verificările efectuate rezultă că dosarul a fost trimis de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, la 13 mai 1996, fiind înregistrat la Judecătoria Sectorului 2 la 29 mai 1996, însă la această dată şi până în prezent atât dosarul de urmărire penală, cât şi dosarul de fond al instanţei nu au mai fost găsite", scria într-un proces-verbal de constatare, la 7 martie 1997, Anca Dicu, fosta vicepreşedintă a Judecătoriei Sectorului 2.

Baştanii mafiei imobiliare ţigăneşti sunt mai răi decât călăii comunişti din lagărul de la Piteşti

Magistratul avea pe rol cauza în care au fost trimişi în judecată, la 29  septembrie 1995, Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, fratele său Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, Constantin Zaharia, zis Costel Cămătaru, şi Ion Murgui, zis „Ion Hingheru".

Cei patru erau acuzaţi de mai multe infracţiuni violente făcute în anul 1994, atunci când se ocupau cu recuperarea creditelor date cu camătă: tâlhărie în formă continuată, lipsire de liberate, ultraj contra bunurilor moravuri etc. „Dacă nu plăteşti datoria fiului tău, îţi voi bate un cui în cap", suna unul dintre mesajele trimise rău-platnicilor de gruparea „Cămătaru".

Reuniune după gratii: interlopul Baderca şi „împăratul" Uţu Rohozneanu

Dosarul de anchetă 1827/P/1994 - care conţinea declaraţii ale părţilor vătămate, ale inculpaţilor, ale martorilor, dar şi expertize medicale şi criminalistice - a fost pierdut atunci când s-a judecat un recurs pentru eliberarea condiţionată a lui Ion Murgui.

Şapte ani de reconstituiri

Aproape şapte ani s-au străduit magistraţii de la Judecătoria Sectorului 2 să refacă actele pierdute. În acest timp, multe dintre infracţiunile pentru care Nuţu Cămătaru risca ani grei de închisoare s-au prescris. Magistratul Cristian Cojocaru, cel care i-a condamnat, în februarie 2003, pe fraţii Cămătaru a atras atenţia asupra mai multor probleme apărute în soluţionarea cauzei.

Audierea unor martori-cheie nu a mai fost posibilă, deoarece, de frica interlopilor, unii au părăsit ţara sau şi-au schimbat domiciliul, iar alţii au declarat că nu-şi mai amintesc nimic din anul 1994 sau, pur şi simplu, i-au caracterizat pozitiv pe inculpaţi.

Declaraţii schimbate

„Martorul Cepan Paraschiv, care a evitat să se prezinte în instanţă, a depus la dosar o serie de înscrisuri prin care arată că îşi menţine declaraţia dată organelor de urmărire penală, însă nu se poate prezenta, întrucât fraţii Balint l-au lăsat invalid şi primeşte de la aceştia ameninţări cu moartea. Odată prezent în instanţă, Paraschiv a declarat că nu-i cunoaşte pe cei patru inculpaţi şi nu i-a văzut niciodată", a mai notat Cristian Cojocaru.

Judecătorul a decis condamnarea fraţilor Cămătaru spre maximul special - şase ani de închisoare. În ianuarie 2010, CEDO a obligat statul român să-i plătească lui Nuţu daune de 3.200 de euro, din cauza duratei prea lungi a unui proces. În România, însă, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru pierderea dosarului celui mai temut interlop, aspect ce a dus la întârzierea condamnării lui Nuţu Cămătaru cu aproape şapte ani.

Încă un dosar

La 21 iunie 2010, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor analiza recursul declarat de Nuţu Cămătaru la decizia Tribunalului Bucureşti de a-l condamna la 13 ani de închisoare într-un alt dosar de crimă organizată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"