Număr de înmatriculare special pentru maşina cu care se va deplasa Papa Francisc în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a schimbat Codul Rutier în perspectiva vizitei în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc la cererea Vaticanului, care a solicitat ca autoturismele puse la dispoziţia acestuia de partea română să aibă numărul unic de înregistrare, folosit atât la Vatican, cât şi în vizitele oficiale din străinătate. Astfel, Serviciul de Protecţie şi Pază va putea înmatricula temporar respectivele maşini cu numărul utilizat de obicei la maşinile Papei.

„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Protecţie şi Pază să înregistreze în evidenţele proprii, cu număr unic, autovehiculele în care se deplasează Sanctitatea Sa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfăşurate pe teritoriul României în perioada 31 mai – 2 iunie 2019”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă adoptată ieri la Palatul Victoria.

La Vatican mai foloseşte şi un Ford Focus

Numărul unic de înregistrare care va fi montat pe papamobil este, cel mai probabil, SCV 1 (Status Civitatis Vaticanae 1). Acesta va fi înscris pe fond alb având literele şi cifrele de culoare roşie şi va fi valabil exclusiv în perioada 27 mai 2019 - 7 iunie 2019. Trebuie precizat că acest număr este montat de obicei pe maşinile folosite de Sfântul Părinte în vizitele oficiale. La Vatican, Suveranul Pontif este destul de des văzut şi într-un Ford Focus care are un alt număr de înmatriculare, SCV 00919.

Conform unor surse, Papa Francisc va utiliza în România un papamobil pregătit special de Dacia-Renault. Maşinile, pentru că sunt două la număr, aşa cum se obişnuieşte în coloanele oficiale cu protocol 0, una fiind de rezervă, vor fi albe şi derivate din Dacia Duster, cel mai probabil. Ambele maşini vor avea numărul de înmatriculare SCV 1. Unele surse susţin că după ce vor fi folosite în România, cele două maşini special adaptate pentru această vizită vor pleca spre Vatican, dar acest lucru nu a fost confirmat oficial.

Cu Loganul în Armenia

Nu este pentru dată când Papa Francisc foloseşte în vizite maşini modeste. Acum trei ani, în cursul vizitei de 3 zile în Armenia, Sfântul Părinte a fost văzut circulând nu doar cu “papamobilul” ci şi cu un Logan alb care în spaţiul ex-sovietic se vinde sub brandul Renault. La vremea respectivă, şeful biroului de presă al Vaticanului, Federico Lombardi, a precizat că maşina a fost aleasă intenţionat, deoarece Papa Francisc vrea să se apropie de oamenii obişnuiţi şi nu să călătorească cu fastul specific şefilor de state.

Vizitele în ţară, exclusiv cu elicopterul

Reamintim că Sfântul Părinte urmează să ajungă la Bucureşti vineri, 31 mai, la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa va merge la Palatul Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. Apoi, la 15.45, Papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe.

Pe parcursul celor trei zile, Papa Francisc va înnopta exclusiv la Bucureşti, iar vizitele în ţară le va face cu un elicopter. Conform unor surse de la Vatican a fost adus şi un papamobil oficial, dar nu se ştie dacă, unde şi cât va fi folosit acesta. 

În a doua zi a vizitei, Papa este aşteptat la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, considerat centrul celui mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est. Unele surse susţin că între 300 de mii şi 500 de mii de oameni vor participa la slujba de pe "Dealul Crucii". 

În a doua parte a zilei, Suveranul Pontif va merge la Iaşi, unde zeci de mii de oameni îl vor aştepta la Catedrala Episcopiei Romano Catolice. Apoi va merge în piaţa Palatului Culturii, pentru a le va vorbi pelerinilor. 

În fine, ultima vizită a Suveranului va avea loc la Blaj, pe 2 iunie. Iar în jurul orei 17, va părăsi România de pe aeroportul internaţional Sibiu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare