Nenorocită de viruşii din Spitalul CF2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starea Roxanei Alice Preda, cea de-a doua pacientă transferată de la Spitalul CF2 la Spitalul Universitar săptămâna trecută, s-a agravat.

„Din păcate, starea pacientei s-a înrăutăţit şi prezintă insuficienţă respiratorie severă. Este conectată la aparate, iar prognosticul este extrem de rezervat. Este adevărat că începuse să se simtă mai bine, dar joi dimineaţă au apărut probleme respiratorii şi de atunci lucrurile s-au agravat", a precizat Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

Alice Preda a fost internată de urgenţă la Spitalul Universitar după ce a contractat o infecţie intraspitalicească de la Spitalul CF2 din Capitală.

„Starea soţiei mele se înrăutăţeşte de la o zi la alta. Până zilele trecute s-a simţit mai bine, însă joi a făcut un stop respiratoriu şi de atunci lucrurile sunt din ce în ce mai rău", spune Gabriel Preda, soţul femeii. Soprana Amelia Antoniu, cealaltă pacientă transferată de la CF 2, se simte mai bine. Mai mult, femeia a părăsit secţia de terapie intensivă şi a fost internată la secţia de ginecologie.

Cele două paciente au fost transferate la 20 aprilie la SUUB, în şoc septic în urma unor intervenţii chirurgicale minore la care au fost supuse la Spitalul CF2 din Bucureşti. Ministerul Sănătăţii (MS) şi Ministerul Transporturilor au deschis o anchetă la Spitalul CF2, iar secţiile de ginecologie, neonatologie şi blocul operator au fost închise.

Potrivit reprezentanţilor MS, în Spitalul CF2 s-a lucrat într-un mediu impropriu, sterilizarea a fost îndoielnică şi nu au fost respectate condiţiile de curăţenie, dezinfecţie şi sterilizare.

Mai mult, ancheta celor de la minister arată că mai multe dispozitive medicale de unică folosinţă au fost refolosite, iar sterilizarea nu a fost eficientă. Din aceste motive, directorul unităţii, Constantin Tănase, şi patru şefi de secţie au fost înlocuiţi din funcţie. 

Nu ştia de nereguli

Victoria Iacob, directorul Direcţiei Sanitare din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), a declarat că în perioada următoare conducerea administrativă de la Spitalul CF 2 va fi demisă.

Aceasta a spus că nu ştia despre problemele de la Spitalul CF 2, deoarece nu s-au primit sesizări în acest sens, informaţiile deţinute fiind doar despre neregulile administrative din această unitate. Victoria Iacob a mai precizat că în mai 2009 au fost schimbaţi, în urma unei evaluări, toţi managerii spitalelor din subordinea MTI.

„Şi managerul de la CF2, care era interimar, putea fi schimbat ulterior, însă acesta ne asigura de fiecare dată că situaţia din spital este sub control", a precizat directorul Direcţiei Sanitare din MTI. Potrivit lui Iacob, în perioada următoare vor fi luate o serie de măsuri în toate spitalele din subordinea MTI. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG