Naţionalizarea, „un bun al poporului” ascuns de urechile acestuia
0Ziua de 11 iunie 1948 a intrat în calendarul realizărilor comuniste drept „vinerea patimilor burghezilor". Puţini cunoşteau însă dimensiunea deciziei Partidului Muncitoresc Român, dat fiind că această „binefacere" făcută după modelul moscovit a fost atent ascunsă de urechile celor mulţi. Simţul proprietăţii private la acea dată se manifesta autentic, iar o „iobăgizare" a întregii populaţii nu ar fi fost pe placul nimă
Începând cu 1945 şi până în 1948, în România se parcurseseră toate etapele premergătoare marilor reforme comuniste. După abdicarea forţată a Regelui Mihai - ultimul bastion în calea noii puteri -, proclamarea Republicii Populare Române şi înfăptuirea unei serii de reforme, cea agrară şi cea monetară, la jumătatea anului 1948 a venit rândul naţionalizării. Dacă până atunci toate lucrurile făcute de comunişti aveau un precedent, naţionalizarea era primul act concret către o altă epocă, radical diferă de tot ce trăiseră românii până atunci.
Citeşte articolul integral pe historia.ro
Despre naţionalizare, exact în termenii în care a fost pusă în practică, nu s-a vorbit deloc. Singurele „scăpări" apar în noua Constituţie a Republicii Populare Române, care prevedea la articolul 11: „Când interesul general cere, mijloacele de producţie, băncile, societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adică bun al poporului, în condiţiunile prevăzute de lege".
În fond, naţionalizarea însemna acţiunea de a lua bunuri private şi a le pune în domeniul statului, urmărind destabilizarea acelei părţi din societatea urbană care ar fi putut reacţiona la măsurile luate de noii guvernanţi. Ulterior, procesul a continuat şi în domeniul agrar prin colectivizare, pentru a înlătura exact aceeaşi pătură socială, dar din lumea rurală. Măsurile nu au fost luate însă în acelaşi timp pentru că, oricât de multe precauţii şi-ar fi luat guvernanţii, exista posibilitatea unei răzmeriţe. Principiul aplicat a fost: „Divide et Impera". După ce regimul a scăpat de marii industriaşi, pe care i-a trimis la închisoare, a pornit, anul următor, „războiul" contra chiaburilor.