Musafir nepoftit la Palatul Victoria, în timpul discursului lui Teodorovici VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un gândac urât mirositor s-a plimbat fără niciun fel de probleme pe steagul României în timp ce ministrul Finanţelor anunţa care sunt etapele de parcurs privind înfiinţarea Fondurilor Suverane de Investiţii.

În timpul discursului ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, pe steagul din spatele lui se plimba nestingherită o ploşniţă a cerealelor, numită popular gândacul urât mirositor.

Gângania nu a părut deranjată nici de rumoarea din sală şi nici de reflectoarele camerelor de luat vederi, continuându-şi drumul spre un loc unde să poată hiberna.

Încidentul a avut lor chiar în timp ce ministrul Finanţelor anunţa că Guvernul a adoptat ordonanţa privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii care ar urma să aibă o capitalizare de circa 9 miliarde de lei.

Principalele afirmaţii ale ministrului de Finanţe despre FSDI:

Scopul Fondului nu e privatizarea companiilor.

Fondul va fi activ la participări în PPP şi va ajuta la finanţarea start-up-urilor, creşterea competitivităţii companiilor, crearea locurilor de muncă, dezvoltarea capitalui uman, etc.

Vor fi respectate prevederile OUG 109 privind guvernanţa corporativă a companiilor.

Se vor putea vinde prin listare peste 51% din capitalul firmelor, fără limită superioară căci aceasta este practica în cazul altopr fonduri şi pentru a demonstra autorităţilor UE că nu există limite bicrocratice puse de stat.

Care sunt companiile ce vor intra în Fond se va stabili săptămâna viitoare.

Statul avea doar doi reprezentanţi din cei 9 în conducerea Fondului Suveran.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată