Motivare judecători: Turcul acuzat de către SUA de trafic de arme consideră că i s-a întins o capcană în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva

Resit Tavan, turcul acuzat că a importat din SUA un vas prototip dotat cu rachete care urma să ajungă în Turcia, transport care în realitate ar fi fost redirecţionat către Iran, rămâne în arest preventiv încă o săptămână până când ajung documentele de extrădare din Statele Unite.

Din motivarea Curtii de Apel Bucuresti privind arestarea provizorie reiese că, imediat după ce a fost reţinut în România, reprezentanţi ai ambasadei Turciei au cerut insistent judecătorilor să poată lua legătură cu Resit Tavan şi că acesta şi-a exprimat dorinţa de a răspunde din ţara natală acuzaţiilor aduse, considerând că a fost atras într-o capcană.

Curtea de Apel Bucureşti a prelungit, joi, cu o săptămână, arestarea provizorie, în vederea extrădării, a cetăţeanului turc Resit Tavan deoarece încă nu a ajuns la Bucureşti cererea emisă de autorităţile americane, care-l suspectează pe Tavan de contrabandă cu arme după ce ar fi importat un vapor dotat cu rachete din America cu destinaţia Turcia, însă vasul ar fi trebuit să ajungă în Iran.

Astfel, din motivarea deciziei de menţinere a arestului preventiv, rezultă că Tavan a contactat un avocat în SUA şi speră ca la un termen următor să fie în măsură să prezinte care este situaţia cu dosarul din Statele Unite.

“De asemenea, mai susţine că doreşte să răspundă din Turcia la toate acuzaţiile ce i se aduc, consideră că a fost atras într-o capcană, a dat dovadă de bună credinţă, a ţinut  în mod constant legătura prin email  cu Departamentul de comerţ cu care a încercat să-şi rezolve problema licenţelor”, se arată în motivarea instanţei.

Instanţa a respins cererea turcului de a fi cercetat în arest la domiciliu şi arată “că infracţiunile pentru care este urmărită persoana solicitată sunt de o gravitate deosebită, fiind suspectat că împreună cu alte persoane a achiziţionat armament performant, inclusiv o navă de război prototip dotată cu rachete, armament care formal ar fi trebuit să ajungă în Turcia dar care -  prin intermediul grupului infracţional din care sunt indicii că ar face parte şi persoana solicitată - urmau să fie reexportate ilicit în Iran”, se arată în motivarea semnată de judecătorul George Matei, de la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa mai arată că solicitarea Departamentului de Justiţie al SUA conţine toate datele necesare dispunerii arestării persoanei solicitate.

“Faptul că la dosarul cauzei nu există cererea de extrădare şi documentele anexe din care să rezulte elemente de detaliu privind fapta şi persoana solicitată este o realitate, dar acesta este şi motivul pentru care s-a dispus arestarea provizorie de urgenţă şi s-a pus în vedere statului solicitant să înainteze aceste documente  în condiţiile articolelor 8 şi 12 din tratatul bilateral de extrădare semnat între România şi SUA”, se arată în motivare.

În finalul motivării, judecătorul remarcă interesul ambasadei Turciei faţă de acest caz, oficialii turci solicitând o întrevedere cu Tavan chiar în ziua reţinerii sale.

“Curtea ia act şi de interesul deosebit pe care ambasada Turciei în România îl are în urmărirea prezenţei cauze, la dosar fiind ataşată şi o solicitare din partea acestei instituţii, cu titulatura "MOST URGENT„ prin care se solicită o întrevedere cu persoană reţinută chiar în ziua în care această măsură preventivă a fost dispusă dar şi solicitarea acceptării asistării la procesul acestuia. Atenţia deosebită a ambasadei faţă de situaţia propriului cetăţean constituie o garanţie în plus că drepturile persoanei solicitate vor fi respectate pe întreg parcursul procedurilor judiciare, inclusiv pe perioa. da în care această se va află în stare de arest”, se mai arată în motivare.

În 8 iunie, Curtea de Apel Bucureşti l-a arestat provizoriu, în vederea extrădării în SUA, pe Resit Tavan, decizia fiind contestată de către cetăţeanul turc la instanţa supremă.

Atunci, cetăţeanul turc a fost apărat de fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu şi de fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Dan Lupaşcu.

Predoiu a arătat atunci că turcul a venit în România la cererea autorităţilor americane, pentru a clarifica o serie de chestiuni administrative, nicidecum penale, fiind imediat reţinut pe Aeroportul Otopeni.

“Cerem admiterea contestaţiei şi înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar sau eliberarea pe cauţiune. În joc nu e numai libertatea acestui cetăţean, poate chiar sănătatea soţiei şi a copilului sau. Este vorba aici şi de onoarea statului român. Avem un cetăţean care luni de zile le-a scris americanilor că vrea să clarifice o problemă administrativă. I s-a răspuns că pot să se vadă oriunde. Întâi Dubai, apoi Germania şi apoi Bucureşti. Scrisoarea Departamentului de Justiţie american este vagă. Şi se cere arestarea privizorie când el venise aici să se întâlnească cu autorităţile americane. El nu este fugar. El alerga să se întâlnească cu autorităţile americane să-şi rezolve problemele”, a arătat fostul ministru al Justiţiei.

Pe 8 iunie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti l-au reţinut 24 ore pe Resit Tavan, urmărit internaţional de către autorităţile judiciare americane pentru conspiraţie, contrabandă, conspiraţie pentru spălare de bani şi intenţii de spălare de bani pe plan internaţional, inclusiv transferuri frauduloase, în baza unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării, formulată pe 5 mai 2017.

“Faptele reclamate în sarcina acestuia se referă la procurarea şi facilitarea exportului de bunuri (utilaje) de origine americană în Turcia, care ulterior erau exportate în mod ilegal în Iran, şi anume fără licenţă de export eliberată de autorităţile din SUA cu acest scop final, realizând numeroase tranzacţii financiare internaţionale frauduloase”, se arăta într-un comunicat al Parchetului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne