„Monstrul“ din oraşul german Solingen este un oier din Mândra
0Violatorul se numeşte Florin Moldovan, poreclit „Baby“, are 20 de ani şi a mai avut o tentativă de viol a unei minore, în România, în urmă cu 4 ani.
Românul a plecat în Germania în 25 februarie 2010. Împreună cu un alt prieten din copilărie, Eugen Gunea, a început să vândă ziare, din uşă în uşă. Florin nu s-a limitat însă la atât. La puţin timp după ce şi-a început „cariera" de curier, una dintre uşi i-a fost deschisă de Janine, o fetiţă de 11 ani.
Şi-a dat seama repede că micuţa este singură acasă şi a intrat peste ea. A violat-o cu sălbăticie minute în şir fără să ţină cont de plânsetele disperate ale copilei. A plecat apoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi cu puţinele puteri pe care le mai avea, Janine şi-a sunat mama, aflată la servici. Îngrozită de ce i s-a întâmplat fetiţei ei, aceasta a anunţat imediat poliţia care l-a prins pe monstru în numai câteva ore.
Munca oamenilor legii a fost mult uşurată de faptul că fetiţa a reuşit să îl descrie destul de bine pe agresor: tânăr, atletic, cu înălţimea de 1,70 metri, ten închis, îmbrăcat cu haine de culoare închisă şi cu o şapcă de baseball pe cap. Un alt element extrem de important în prinderea tânărului braşovean (foto) a fost mirosul lăsat de acesta pe hainele şi corpul micuţei. Poliţiştii germani au folosit câini dresaţi pentru depistarea mirosurilor şi patrupedele i-au condus pe anchetatori în apropiere de locul în care se ascundea monstrul.
Trădat de prieten
Câinii s-au oprit iniţial la Eugen Gunea, prietenul violatorului, însă acesta le-a povestit anchetatorilor că Florin Moldovan este cel care a venit acasă murdar de sânge. „L-au arestat şi pe Eugen iniţial, dar s-a dovedit că el nu a făcut nimic şi i-au dat drumul după 24 de ore. Atunci m-a sunat şi mi-a povestit ce s-a întâmplat", spune Alexandru Ruxandra, tatăl lui Eugen. Vecinii lui Florin spun că el a mai avut o tentativă de viol în urmă cu patru ani. Totuşi, aceea a fost considerată mai mult o joacă, pentru că şi fetei, de 13 ani, îi plăcea de băiat. „A intrat pe geam în casa ei şi a încercat să o convingă să se culce cu el, dar nu a obligat-o până la urmă. Eu îl omoram dacă era vorba de fata mea", mai adaugă Alexandru Ruxandra.
Florin a crescut în casa unei mătuşi şi s-a ocupat mai mult de oierit. „Nu-mi închipui ce a fost în mintea lui. Aici se ţinea de treabă, era respectuos, nu ne aşteptam la aşa ceva", spune despre el o altă vecină, Elena Cerbu.
Lege pentru imigranţii tineri
Florin Moldovan şi-a recunoscut fapta încă de la început. El susţine că a comis monstruoasa faptă în urma unei decizii spontane. Copila violată de el urmează acum un tratament psihiatric intensiv pentru a trece peste şocul şi trauma suferite. Conform legii germane, Florin Moldovan riscă o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani, însă intră şi sub incidenţa unui act legislativ mai tolerant cu tinerii, conform căruia ar putea fi condamnat la doar 10 ani.
Mass media şi opinia publică germană au cerut însă o pedeapsă exemplară pentru românul care a îngrozit oraşul şi a nenorocit viaţa micuţei Janine. Fapta sa a deschis din nou un război vădit între organizaţiile extremiste din zonă şi românii din Germania.
,,Violatorii" nevinovaţi
În luna februarie 2009, alţi doi braşoveni au fost acuzaţi de viol, în Italia. Racz Karol, din comuna Cincu şi Isztoika Loyos Alexandru din satul Seliştat, comuna Şoarş, au fost acuzaţi că au violat o fată de 14 ani, într-un parc din Roma. S-a dovedit însă că la momentul comiterii violului, telefoanele mobile ale celor doi au fost localizate în alte părţi ale Romei. Nici rezultatele testelor ADN nu au arătat cert că cei doi sunt vinovaţii . Karol Racy şi Alexandru Lozos au fost ulterior eliberaţi, neputîndu-se dovedi vinovăţia lor.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: