Mircea Sandu, fost preşedinte al FRF, achitat definitiv pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax/ Marian Ilie

Curtea de Apel Bucureşti l-a găsit nevinovat pe Mircea Sandu pentru luare de mită, aceeaşi sentinţă fiind dispusă şi în cazul soţiei sale, acuzată de complicitate. Hotărârea este definitivă.

"În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 1168 din data de 08.10.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 17005/3/2019. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă", este decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, judecătorii au menţinut decizia din octombrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, care a constatat că faptele nu există.

Acuzaţiile DNA

Mircea Sandu a fost acuzat de luare de mită, iar soţia lui, Elisabeta Sandu, de complicitate la această infracţiune. Dosarul a fost trimis în judecată pe 4 iunie 2019.

DNA susţine că, în 2009, Mircea Sandu ar fi primit, cu ajutorul soţiei, 724.000 lei de la două persoane fizice, una fiind reprezentant al unei firme de avocatură, pentru ca Federaţia Română de Fotbal, instituţie pe care o conducea, să încheie două contracte de asistenţă juridică cu respectiva societate. Documentele au fost semnate pe 20 octombrie 2009, spun procurorii.

"În baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură a obţinut de la Federaţia Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei", menţionează parchetul.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă