Mircea Geoană, audiat la DNA: „Am dat o declaraţie într-un dosar aflat în lucru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Mircea Geoană a fost audiat, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în calitate de martor, în dosarul în care primarul suspendat Marian Vanghelie este acuzat de luare de mită pentru favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5.

UPDATE La ieşirea din sediul DNA, senatorul Mircea Geoană a declarat că a fost chemat de procurori să dea o declaraţie într-un dosar aflat în lucru, precizând că nu poate să spună mai mult, pentru că este o cauză aflată în faza de urmărire penală.

„Am dat curs unei invitaţii a procurorilor de a da o declaraţie într-un dosar aflat în lucru. Fiind vorba de o cauza aflată în urmărire penală, asta este tot ce pot să vă spun", a declarat Mircea Geoană, la ieşirea de la  DNA, unde a stat aproape o oră.

Mircea Geoană a ajuns la sediul DNA în jurul orei 13.50, fiind însoţit de avocat.

Senatorul a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul DNA.

Surse judiciare au declarat că Mircea Geoană a fost citat pentru a da declaraţii, în calitate de martor, în dosarul lui Marian Vanghelie.

Marian Vanghelie, arestat pentru corupţie

Primarul suspendat al Sectorului 5 a fost arestat pe 14 martie pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, infracţiuni pe care, spun anchetatorii, le-ar fi comis vreme de opt ani, timp în care ar fi beneficiat de o mită record, de 90 de milioane de euro.

Concret, procurorii DNA notează, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă, că politicianul, în schimbul unor foloase materiale, l-ar fi ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru, proprietar al Premier Palace Hotel, să obţină numeroase contracte de lucrări publice încheiate cu Primăria Sectorului 5, în valoare totală de două miliarde de lei, în schimbul unui comision de 20% per contract.

Referatul DNA, prin care s-a cerut arestarea preventivă a lui Vanghelie, conţine, printre altele, şi detalii despre traseul banilor proveniţi din comisioane. Astfel, un mod de plată al acestor comisioane l-ar fi constituit încheierea şi plata unor contracte de publicitate în favoarea unor televiziuni indicate de Vanghelie. Mai exact, potrivit procurorilor, primarul a primit mită şi sub formă de contracte de publicitate acordate posturilor de televiziune B1 TV şi OTV.

De ce a ajuns Vanghelie după gratii

Instanţa care a decis că Vanghelie trebuie să stea după gratii a arătat că faptele care ar fi fost săvârşite de acesta sunt grave, având în vedere consecinţele acestora asupra bugetului local, infracţiunile fiind de natură să provoace rezonanţă negativă în societate, arată instanţa supremă, în motivarea deciziei de arestare a edilului.

„Privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, măsura arestării preventive fiind şi proporţională cu gravitatea acuzaţiilor prin raportare şi la natura interesului public ocrotit, dar şi suficientă pentru realizarea scopului astfel cum prevede art.202 alin.1 Cod procedură penală, ordinea publică însemnând, printre altele, un climat social firesc care presupune funcţionarea normală a activităţilor economice, financiare, fiscale", conform motivării deciziei Curţii Supreme.

Sursa citată arată că există o stare de pericol pentru ordinea publică dacă Vanghelie ar fi lăsat în libertate, fie prin activitatea ulterioară faptelor din dosar, fie prin reacţia negativă declanşată în societate.

„Faptele presupus săvârşite sunt de natură a provoca rezonanţa negativă în societate, infracţiunile presupus a fi fost săvârşite sunt grave, avându-se în vedere şi consecinţele acestora asupra bugetelor autorităţilor locale", potrivit motivării instanţei.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video