Mircea Cosma rămâne sub control judiciar. Curtea Supremă a respins cererea DNA de arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a respins marţi solicitarea procurorilor anticorupţie privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Acesta din urmă a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie într-un dosar în care este judecat şi fiul său.

Instanţa a respins cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu în cazul lui Mircea Cosma şi a admis cererile formulate de acesta şi de fiul său, deputatul Vlad Cosma, în ceea ce priveşte modificarea măsurii preventive a controlului judiciar, potrivit Mediafax.

Astfel, au fost înlăturate dispoziţiile potrivit cărora cei doi inculpaţi aveau interdicţia de a lua legătura şi de a comunica.

În continuare, cei doi sunt judecaţi sub control judiciar.

Decizia instanţei nu este definitivă, fiind stabilit un termen de contestaţie de 48 de ore de la pronunţare.

Procurorii DNA Ploieşti au cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea la domiciliu pentru preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, susţinând că acesta a încercat să influenţeze desfăşurarea procesului penal şi a încălcat condiţiile impuse de judecătorii care au dispus controlul judiciar, luând legătura cu fiul său.

Pe 11 aprilie, DNA Ploieşti a dispus trimiterea în judecată a deputatului Vlad Cosma, cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, aflat, de asemenea, sub control judiciar, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a directorului Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, aflat în arest la domiciliu şi acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, şi a lui Răzvan Alexe, cercetat în arest la domiciliu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi dare de mită.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, deputatul Vlad Cosma, trimişi în judecată pentru corupţie. Cum se împărţeau comisioanele din licitaţii

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea şi Vlad Cosma, dar şi a altor doi inculpaţi pentru infracţiuni de corupţie. Procurorii au detaliat în rechizitoriu şi modul în care decurgeau întâlnirile şi, ulterior, licitaţiile prin care bugetul public al judeţului a fost prejudiciat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată