Ministrul Justiţiei: Controlul Inspecţiei Judiciare în cazul Ministerului Public va fi finalizat pe 11 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că, din informaţiile pe care le are, controlul Inspecţiei Judiciare cu privire la activitatea Ministerului Public va fi finalizat pe data de 11 august.

 "După graficul pe care eu l-am primit, cred că pe data de 11 august ar trebui să se încheie Inspecţia Judiciară. Aici revin cu o precizare: Ministrul Justiţiei are două căi de a face un control de fond la Ministerul Public. Pe de o parte, el, ministrul, prin ordin să numească procurorii, obiectivele controlului şi graficul. O altă procedura la care eu am apelat a fost aceea de a mă adresa Inspecţiei Judiciare, solicitând ca în planul lor de măsuri să aibă un astfel de audit", a spus el.

Ministrul a subliniat că acest grafic a fost stabilit de Inspecţia Judiciară, alături de obiectivele controlului, şi nu de către el.

"Eu nu am făcut decât scrisoarea de solicitare a controlului de fond, care nu fusese făcut de 10 ani de zile. Eu am auzit că au fost 176 de controale, dar sunt din ălea, punctuale", a spus Toader.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat luni că a cerut Inspecţiei Judiciare să verifice activitatea managerială la DNA şi la Parchetul ICCJ, unde de zece ani nu au mai fost făcute evaluări.

"Am sesizat Inspecţia juidicară a CSM pentru a face evaluări de fond privind activitatea managerială la DNA, pe de o parte, şi la Ministerul Public, Parchetul ICCJ, pe de altă parte pentru că la cele două autorităţi nu au mai fost făcute evaluări de fond privind activitatea managerială din 2007. (...) Zece ani de zile o instituţie să nu fie verificată, evaluată nu ştiu dacă este tocmai în regulă, motiv pentru care am sesizat Inspecţia Judiciară, verificările sunt în curs de desfăşurare, aştept cu interes concluziile evaluării", a afirmat ministrul.

El şi-a exprimat speranţa că evaluările de management vor arăta "că nu avem o justiţie selectivă" şi că se respectă cronologia soluţionării, în funcţie de cea a înregistrării cauzelor.

 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro