Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi MAE demarează campania de informare privind alegerile din toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat miercuri că pentru alegerile prezidenţiale din toamnă instituţia pe care o conduce va demara, alături de Ministerul Afacerilor Externe, o campanie de informare.

Ministrul a precizat că a fost deschisă o consultare publică şi primite mai multe sugestii de la românii din străinătate.

„Cu privire la perioada următoare, la faptul că ne aşteaptă un rând de alegeri foarte important pentru români, pe mine m-a bucurat să constat de la an la an un interes tot mai mare privind participarea la vot. Am participat, alături de reprezentanţii Parlamentului României, la elaborarea noului cod electoral. Am deschis o consultare pentru românii din afara graniţelor. În următoarea perioadă vom participa alături de colegi din MAE, care au atribuţia de a organiza aceste alegeri şi secţii de votare, şi de reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente la întâlniri cu români din afara ţării, pentru a le prezenta modalităţile de vot şi cum se pot înscrie pentru votul prin corespondenţă”.

Intotero a adăugat: „Chiar în cursul zilei de astăzi, colegii mei vor participa la o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, pentru a vedea calendarul deplasărilor şi paşii care trebuie făcuţi”.

Referitor la proiectul de lege privind reinserţia socială a românilor, ea a spus că este aproape finalizat. „Trebuie să discutăm pentru a primi sugestii din partea colegilor din Guvern. Ne-am dori să îl înaintăm la încpeutul lunii septembrie colegilor de specialitate din Parlament”.

Legătura dintre autoritatea locală şi cei plecaţi este foarte importantă, a mai spus Intotero, care a subliniat că românii din afară trebuie să obţină informaţii despre situaţia din localităţile de origine.

Buget alocat de MRP pentru sprijinirea activităţilor românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora în anul 2019 este de 13,468 milioane de lei, din care 5,478 milioane de lei au fost alocaţi proiectelor.

Au fost aprobate 159 de proiecte după prima sesiune de finanţare (5.372.378,50 de lei): 71, în Diapora (Italia, Spania, SUA, Franţa, Grecia, Belgia, Olanda ş.a.), 58, în comunităţile istorice (Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Albania, Bulgaria şi Kazahstan) şi 30, în România.

În luna septembrie a acestui an, a anunţat Intotero, va fi organizat la Bucureşti Forumul Românilor de Pretutindeni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă