Militar detaşat la Secretariatul General al Guvernului, prins de DNA în timp ce primea mită 30.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militarul detaşat la SGG a fost reţinut pentru trafic de influenţă

Ştefan Enache , militar detaşat la Secretariatul General al Guvernului (SGG), a fost reţinut, marţi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influeanţă. Acesta a fost prins chiar în momentul în care primea 30.000 de euro de la o persoană.

Potrivit unui comunicat emis de DNA, Ştefan Enache, colonel în cadrul U.M. 02999, detaşat la Secretariatul General al Guvernului, a fost reţinut, marţi dimineaţă, pentru trafic de influenţă.

Potrivit ordonanţei de reţinere, Enache ar fi pretins de la o persoană o sumă de peste 10.000 de euro pentru a interveni pe lângă directorul Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, asupra căruia a dat asigurări că are influenţă „pentru ca acesta din urmă să asigure adjudecarea, la o licitaţie, a unui imobil din municipiul Bucureşti, la un preţ mult subevaluat”, arată procurorii. 

Imobilul astfel achiziţionat urma să fie valorificat ulterior, iar profitul să fie împărţit între inculpat şi persoana respectivă. 

„În acelaşi context, în ziua de 14 decembrie 2015, inculpatul Enache Ştefan a primit efectiv suma de 30.000 euro, de la un intermediar, indicat pentru a asigura achiziţionarea a două imobile, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, potrivit documentului citat.

Ştefan Enache urmează să fie prezentat marţi în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă