Mihai Fifor, după audierea de la DNA: Nu mi s-a cerut să intervin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul secretar general al PSD şi fost ministru al Internelor, Mihai Fifor, a precizat la ieşirea de la DNA că nu i s-a cerut să intervină sau să facă trafic de influenţă. Fifor a fost audiat în cazul de corupţie de la DRPD Timişoara.

„Am venit astăzi în calitate de martor, citat în cazul de la Arad atât de mediatizat în ultima perioadă. Era absolut firesc să răspund procurorului de caz, nu am avut niciodată nimic de ascuns, întotdeauna am respectat legea şi întotdeauna am spus că, dacă vreodată este nevoie, mă pun la dispoziţia organelor de cercetare atunci când este nevoie de mine sau de informaţii pe care s-ar putea să le ştiu. Vreau să spun cu fermitate că nu am cunoştinţă de ceea ce s-a întâmplat în acest dosar, am văzut în presă, sunt lucruri pe care nu pot decât să le dezavuez ferm. Am încercat, de-a lungul carierei mele, să respect şi să aplic legea şi rămân ferm în a susţine aceste lucruri. Pe de altă parte, sprijin activitatea instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz pentru că eu cred că este foarte important ca lucrurile să fie analizate şi lămurite aşa cum prevede legea. Sunt în continuare ferm decis să sprijin activitatea instituţiilor abilitate pentru că eu cred că este important să se finalizeze acest caz. Am stat cât a solicitat procurorul de caz. Nu am cunoştinţă de ce s-a întâmplat acolo, sunt lucruri pe care le-am aflat din presă. Important e să se respecte legea”, a declarat Fifor.

Întrebat de jurnalişti ce legătură are cu fostul său şef de cabinet Emilian Pintea, care ar fi rostit în înregistrări numele lui Fifor, fostul secretar general al PSD a declarat că nu i s-a cerut vreodată să îşi exercite influenţa.

"Niciodată nu mi-a cerut cineva să îmi exercit într-un fel influenţa sau autoritatea în favoarea unor angajări sau pentru orice altă problemă. Sunt un om corect care respectă legea. Niciodată nu mi-a solicitat cineva astfel de lucruri”, a declarat Fifor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”