Metroul, blocat la Tineretului miercuri seară. O defecţiunea electrică a dat peste cap întreaga circulaţie. Staţia a fost redeschisă după aproape două ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Razvan Băltăreţu

Circulaţia metroului a fost perturbată, miercuri seară, în Capitală, după ce pe Magistrala 2 a metroului bucureştean un sens a fost blocat în urma unei defecţiuni electrice care adus la degajare de aburi şi fum.

UPDATE  Staţia a fost redeschisă după aproape două ore, potrivit Mediafax.

UPDATE 22.35 Între Unirii şi Berceni se circulă în continuare destul de greu. În apropierea staţiei Unirii mirouase în continuare puternic a cauciuc ars. 

UPDATE Echipele Metrorex intervin la faţa locului, estimându-se că problema va fi rezolvată în aproximativ 15 minute, potrivit Mediafax


După ora 21 a luat foc o garnitură de metrou la Tineretului. Au fost aduse trei autospeciale de pompieri, un detaşament de salvatori. Salvatorii au pătruns în tunel pentru verificarea locului de unde se degajă fumul. 

Oamenii au fost evacuaţi de pe peron în jurul orei 21.15 şi metrourile au fost oprite la Unirii, respectiv Eroii Revoluţiei. La staţia Tineretului s-a întrerupt circulaţia pe un sens, fiind fisurată o conductă de apă care a afectat izolatorii. Astfel, s-a întrerurpt şi electricitatea. 

Călătorii au fost rugaţi să coboare. FOTO: Răzvan Baltăreţu

„S-au degajat aburi la nivelul peronului, călătorii fiind nevoiţi să coboare. Pe celălalt sens se circulă normal”, a declarat Vasile Daniel, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale. FOTO: Răzvan Băltăreţu

Sunt şi degajări de fum, iar metroul care circulă pe celălalt  sens nu opreşte în staţia Tineretului.

Ştire în curs de actualizare

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare