Megadosar de corupţie la DNA: 77 de medici oncologi, acuzaţi de luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spaga medic FOTO Shutterstock

77 de medici specialişti oncologi au fost puşi sub acuzare pentru luare de mită, potrivit unui comunicat al DNA. Este vorba despre o excursie în India, oferită medicilor de o firmă care se ocupa de importul şi distribuţia medicamentelor. Costul total al călătoriei: aproximativ 500.000 de euro.

În acelaşi dosar, procurorii au început urmărirea penală împotriva unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate servicii de import, distribuţie şi promovare a produselor farmaceutice, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale) şi a  patru reprezentanţi cu funcţii de conducere în societatea respectivă, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale).

Potrivit procurorilor, „conducerea societăţii comerciale menţionate a decis extinderea activităţii societăţii pe piaţa de medicamente generice, printre acestea fiind şi medicamente din sfera oncologiei. În contextul în care concurenţa pe piaţa farmaceutică era puternică, a apărut necesitatea unor măsuri de natură să determine medicii să prescrie sau să îndrume pacienţii spre medicamentele din sfera oncologiei distribuite de compania respectivă, cu depăşirea limitelor permise de legea în domeniu”.

Totul începe în 2012

În consecinţă, în anul 2012, sub pretextul finanţării participării unor medici oncologi la un congres internaţional, după o serie de discuţii, persoane cu putere de decizie în cadrul societăţii comerciale au hotărât organizarea unei vacanţe în India pentru medici oncologi, urmând ca societatea să suporte toate cheltuielile cu transport, cazare, masă şi excursii pentru medici, iar în unele cazuri, şi pentru membri din familiile medicilor în cauză. „Oferirea acestei vacanţe avea ca scop stimularea ilicită a medicilor pentru a prescrie sau recomanda medicamentele distribuite de societatea comercială respectivă, cu încălcarea limitelor permise de Legea nr. 95/2006”, acuză procurorii DNA.

Astfel, prin intermediul reprezentanţilor medicali, cei patru directori din conducerea societăţii au transmis mai multor medici oncologi invitaţia de participare la al 3-lea Congres asiatic de cancer de sân, care urma să aibă loc în Bangalore (India)  în perioada 3-4 martie 2012. În final, 77 de medici au acceptat invitaţia, unii dintre aceştia fiind însoţiţi şi de membri ai familiei.

Excursia la New Delhi

„Pentru participarea la congres a celor 77 de medici, compania a achitat unei societăţi de turism suma de 520.607,95 euro (echivalentul a 2.312.670,7 lei), din care suma reprezentând mită este de 416.864,1 euro”, arată DNA.

Pentru acoperirea mitei acordate în acest mod, ar fi fost întocmite 77 de contracte de sponsorizare, care atestă aspecte necorespunzătoare realităţii cu privire la scopul şi cuantumul sumelor despre care se susţine că au fost achitate cu titlu de sponsorizare. 

„Totodată, în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată faptul că, deşi congresul a avut loc în perioada 3-4 martie 2012 în localitatea Bangalore, India, deplasarea medicilor s-a realizat în intervalul 28 februarie-09 martie 2012, aceştia fiind cazaţi la mai multe hoteluri din localitatea New Delhi, India, la peste 2.000 de km distanţă de locul congresului”, se mai arată în actele procurorilor.

Au fost formal la congres

Faptul că evenimentul ştiinţific de la Bangalore a fost doar un pretext, o modalitate de a ascunde vacanţa acordată de societatea comercială medicilor pentru ca, în virtutea atribuţiilor lor de serviciu, să îndrume pacienţii spre produsele generice oncologie ale companiei, ar fi evidenţiat şi de faptul că, în programul stabilit, participarea la congres nu a fost punctul central.

Grupul medicilor ar fi plecat din New Delhi spre Bangalore şi a revenit în capitala Indiei în aceeaşi zi, 3 martie 2012, deşi congresul dura 2 zile.

„Această deplasare a permis participarea parţială, pentru câteva ore, la prima zi de congres şi nu s-a avut în vedere niciun moment să fie asigurată participarea la congres în totalitate. Medicii participanţi la excursie au efectuat doar formalităţile necesare care să ateste prezenţa lor la congres, fără a fi interesaţi în realitate de aspectul professional”, mai susţine DNA.

De altfel, arată DNA, aceştia nici nu au primit diplomele de participare la finalul congresului, ci mult mai târziu când au fost făcute şi demersurile pentru obţinerea acestora.
 

Mai multe pentru tine:
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu