MApN: 24 de persoane confirmate pozitiv cu COVID-19 la Spitalele militare din Focşani şi Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării Naţionale a comunicat  că 24 de persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID – 19 la Spitalele militare din Focşani şi Galaţi

Astfel, la Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Aristide Serfioti" Galaţi au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 cinci persoane din rândul personalului medical, în urma testării unui număr de nouă persoane cu suspiciune de infecţie.

În urma acestei situaţii, s-a dispus efectuarea anchetei epidemiologice în vederea stabilirii contacţilor, iar pe timpul acesteia, posibilii contacţi sunt plasaţi în autoizolare, urmând a fi testaţi. S-a dispus, totodată, şi executarea dezinfecţiei de grad foarte înalt pentru limitarea răspândirii infecţiei, iar pe timpul executării acestei proceduri spitalul nu va mai primi pacienţi.

În prezent, în spitalul militar din Galaţi se află internat un singur pacient în compartimentul urologie, care momentan nu poate fi externat. Încă de la internare s-au luat toate măsurile de izolare a pacientului şi de limitare a infecţiei, fiind internat într-o rezervă cu grup sanitar propriu şi acces controlat pentru personalul medico-sanitar.

Totodată, în urma desfăşurării anchetei epidemiologice de la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Popescu” Focşani, din rândul celor 57 de contacţi apropiaţi ai celor două persoane confirmate iniţial pozitiv cu COVID-19, a rezultat că un număr de încă 19 angajaţi din rândul personalului medical şi auxiliar sanitar au fost confirmaţi, de asemenea, pozitiv. În acest moment, ancheta epidemiologică va fi extinsă şi pentru depistarea contacţilor apropiaţi pentru cei nou confirmaţi şi spitalul este în strânsă cooperare cu DSP Vrancea pentru efectuarea cu eficienţă a anchetei epidemiologice, arată MApN într-un comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort