MAI: Peste 27.000 de forţe de ordine mobilizate pentru patrulare. Este cea mai importantă activitate din ultimii 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De miercuri, efectivelor de poliţie şi jandarmi, li se va adăuga şi armata. FOTO MAI

Peste 27.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au executat în ultimele 24 de ore misiuni de patrulare în jurul spitalelor, de asigurare a pazei la unităţile de carantină, verificare a persoanelor aflate în izolare, însoţire a convoaielor cu cetăţeni introduşi în carantină sau în izolare la domiciliu, fiind cea mai importantă activitate din ultimii 30 de ani, potrivit secretarului de stat în MAI Bogdan Despescu.

„Noaptea trecută a fost cea mai importantă activitate din ultimii 30 de ani la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, o activitate planificată foarte judicios, în care am implicat principalele forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia şi Jandarmeria. De asemenea, un sprijin important am avut din partea Poliţiei Locale", a declarat Bogdan Despescu, într-o declaraţie la sediul MAI.

În noaptea de luni spre marţi, la nivel naţional au acţionat aproape 12.000 de poliţişti, 8.000 de jandarmi şi peste 4.500 de poliţişti de frontieră, împreună cu aproximativ 3.000 de poliţişti locali.

„În cadrul acestei acţiuni au fost identificate peste 1.700 de persoane care nu au respectat măsura restricţionării circulaţiei în intervalul 22:00 - 6:00 dimineaţă. În ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 60.000 de persoane aflate în situaţia izolării la domiciliu sau în locurile de carantină, fiind depistate 236 de persoane care nu respectau condiţiile de izolare, iar în patru cazuri s-a dispus instituţionalizarea măsurii de carantină", a spus Despescu.

El a adăugat că marţi, la intrarea în ţară şi în linia a doua de control instituită la punctele de trecere a frontierei, împreună cu specialiştii DSP, au fost verificate peste 11.000 de persoane, iar datele de identificare ale acestor cetăţeni au fost implementate şi transmise Direcţiilor de Sănătate Publică.

„De mâine, vom fi în teren împreună cu colegii noştri din Ministerul Apărării Naţionale. Această măsură nu este una care să producă temere, ci una prin care venim în sprijinul oamenilor, astfel încât să fie mai bine protejaţi împotriva pericolului reprezentat de infectarea cu noul tip de coronavirus. Îmi exprim încrederea că cetăţenii vor înţelege exact scopul acestei măsuri şi îi asigur încă o dată că avem forţa şi capacitatea să impunem respectarea ultimelor măsuri dispuse", a mai spus secretarul de stat. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model