MAE susţine poziţia UE privind situaţia din R. Moldova şi cere părţilor să nu cedeze provocărilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

MAE susţine poziţia Uniunii Europene exprimată de Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, în ceea ce priveşte situaţia de la Chişinău şi face apel la toate părţile implicate în acţiunile din Republica Moldova să nu cedeze violenţei şi provocărilor.

Ministerul român de externe atrage atenţia printr-un comunicat că "violenţele împotriva instituţiilor statului nu pot fi acceptate şi subliniază că este foarte importantă respectarea drepturilor inalienabile de întrunire liberă şi de manifestare paşnică a cetăţenilor", relatează NewsIn.

MAE atrage atenţia "ferm că la fel de importante sunt respectarea principiului statului de drept, în acelaşi timp cu respectarea drepturilor omului".

Ministerul de Externe de la Bucureşti îşi exprimase anterior îngrijorarea faţă de informaţiile despre actele de violenţă din Republica Moldova, inclusiv despre obstrucţionarea accesului unor cetăţeni români în R. Moldova, şi a avertizat că va respinge orice atitudine provocatoare la adresa României.

Circa 30.000 de persoane s-au strâns marţi dimineaţa în centrul Chişinăului pentru a cere repetarea alegerilor, considerând că acestea au fost fraudate de comuniştii aflaţi la putere. Acţiunile au degenerat însă în ciocniri, soldate cu răniţi, iar liderii opoziţiei şi-au chemat din nou simpatizanţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi le-au spus că violenţele sunt provocări puse la cale de regimul preşedintelui Vladimir Voronin, al cărui mandat expiră marţi, 7 aprilie.