Locuinţa de serviciu a lui Radu Timofte, verificată de DNA
0Fostul director al SRI, Radu Timofte, este cercetat penal de procurorii DNA, după ce ar fi cumpărat locuinţa de serviciu închiriată de la RA-APPS, deşi nu avea calitate de militar, conform
Fostul director al SRI, Radu Timofte, este cercetat penal de procurorii DNA, după ce ar fi cumpărat locuinţa de serviciu închiriată de la RA-APPS, deşi nu avea calitate de militar, conform rechizitoriului DNA prin care foştii adjuncţi ai SRI au fost trimişi în judecată. Imobilele RA-APPS care au făcut obiectul investigaţiilor DNA au fost achiziţionate de angajaţi SRI la preţuri subevaluate.
Conform procurorilor anticorupţie, foştii adjuncţi ai SRI, generalii (r) Ionel Marin şi Dumitru Zamfir, precum şi maiorul Cătălin Miu, cunoşteau faptul că va fi elaborată o lege a CSAT care să permită unor instituţii publice să vândă personalului propriu locuinţele de serviciu, la un preţ subvenţionat de stat.
Radu Timofte şi-ar fi achiziţionat, în anul 2005, locuinţa de serviciu printr-un contract de vânzare-cumpărare. „Din documentele aflate la dosarul cauzei primite de la SRI şi de la RA-APPS, rezultă că, în perioada respectivă, Radu Timofte nu deţinea în proprietate un imobil de locuit în municipiul Bucureşti, motiv pentru care situaţia acestuia constituie obiectul unei cauze penale distincte”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA întocmit generalilor SRI.