Legea privind introducerea de cursuri de conducere defensivă pentru cei cu carnetul suspendat, promulgată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ iniţiat de senatorul USR Cosmin Poteraş introduce de cursuri de conducere defensivă şi de prim-ajutor atât pentru obţinerea carnetului de conducere cât şi pentru cei care au carnetul suspendat.

Iniţiatorul proiectului preciza că România se află în continuare în topul statelor cu cele mai multe accidente produse în traficul rutier, iar documentele Comisiei Europene arată că România înregistrează cel mai mare număr de decese cauzate în traficul rutier, ocupând primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata de mortalitate pe drumurile publice (85 de decese la 1 milion de locuitori.

„Anual, aproape 2.000 de oameni îşi pierd viaţa în accidente rutiere pe drumurile din România şi aproape 10.000 de persoane sunt grav rănite. Nu putem asista pasivi la pierderea de vieţi omeneşti şi cea mai simplă cale este prevenţia. Cred că educaţia rutieră poate fi un pas înainte, în sensul în care, pe de o parte, poate ajuta la conştientizarea pericolului pe care condusul agresiv îl reprezintă şi – pe de alta – îi pregăteşte pe şoferi să conducă defensiv. De asemenea, abilitatea de a acorda corect primul ajutor în caz de accident auto poate salva vieţi omeneşti, motiv pentru care am propus obligativitatea unui curs de prim ajutor ca o precondiţie pentru obţinerea permisului”, a transmis Cosmin Poteraş, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Potrivit actului normativ promulgat de către şeful statului, cele două cursuri vor fi introduse în cadrul pregătirii teoretice şi practice pe care o realizează persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere în următoarele situaţii:

(i) obţinerea, pentru prima dată, a permisului de conducere;

(ii) beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârşirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenţionale;

(iii) dispunerea sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a  conduce atunci când fapta a contravenţională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

(iv) obţinerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.

Legea îşi propune, de asemenea, responsabilizarea conducătorilor auto care, deşi sancţionaţi, ignoră consecinţele acţiunilor lor, nu-şi achită amenzile şi continuă comportamentul periculos şi iresponsabil, prin introducerea unui termen de plată a amenzilor de şase luni; în caz contrar se va putea dispune suspendarea permisului.

Conform datelor publicate de Poliţia Română, în ciuda unei mici scăderi a gradului accidentelor produse între anii 2009 şi 2019, România se află în continuare în topul statelor cu cele mai multe accidente produse în traficul rutier, iar documentele Comisiei Europene arată că România înregistrează cel mai mare număr de decese cauzate în traficul rutier, ocupând primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata de mortalitate pe drumurile publice (85 de decese la 1 milion de locuitori).

De asemenea, conform Buletinului Siguranţei Rutiere pentru anul 2020, în urma accidentelor rutiere produse pe teritoriul României, au fost plătite despăgubiri brute în valoare totală de 3.181.026.059 lei, 79% din această sumă fiind plătită pentru daune materiale, iar 21% reprezintă despăgubiri pentru vătămări corporale.

Pe lângă aceste costuri foarte ridicate, impactul socio-economic al unui accident rutier grav este uriaş: de la locuri de muncă pierdute, activităţi economice blocate şi până la costurile de transport, intervenţie şi spitalizare.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle