Le Monde: Ionesco, un clasic foarte cunoscut, dar puţin jucat

Cu prilejul aniverării a 100 de ani de la naşterea scriitorului român Eugène Ionesco , cotidianul francez Le Monde îi dedică un amplu articol în care trage un semnal de alarmă asupra faptului că dramaturgul este foarte puţin jucat în ziua de astăzi.

Este un caz: Eugène Ionesco, începe publicaţia franceză articolul. Numele autorului piesei de teatru "Cântăreaţa Cheală" este cunoscut în întreaga lume. Născut în 26 noiembrie 1909, în  România, la Slatina, Eugène Ionesco  a împlinit un centenar. În cinstea sa, Biblioteca Naţională a Franţei a organizat o expoziţie care poate fi văzută până în 3 ianuarie.

Citiţi şi:

• Expoziţie pentru părintele teatrului absurd

Marele artist este văzut de Societatea autorilor şi compozitorilor dramatici drept "unul dintre autorii francezi cei mai jucaţi în Franţa şi în întreaga lume".

Cotidianul francez este totuşi de părere că posterioritatea "transcendetului satrap", decedat în martie 1994, este mai puţin străluicitoare.

Ionesco  este un clasic, în special pentru că în liceu sunt studiate încă operele sale: "Cântăreaţa cheală", "Lecţia", "Rinocerii". Marele autor este însă mai puţin studiat în facultate. Dacă ne uităm mai atent la modul în care este transpus pe scenă, vedem un copac mare care ascunde, de fapt, un deşert. Acest arbore este Teatrul de la Huchette, scrie Le Monde.

În mica sală din Paris se joacă în continuare, neîncetat, "Cântăreaţa Cheală" şi "Lecţia" din .. 1957, în punerea în scenă originală a lui Nicolas Bataille, din 1950.

Cotidianul notează că de-a lungul anilor, această curiozitate teatrală, în care noii actori îi înlocuiesc pe cei vechi, a devenit o atracţie turistică, la fel ca Louvre şi Turnul Eiffel.

Ionesco, pus în scenă de trupe de amatori

Piesele lui  Ionesco sunt puse în scenă, de multe ori, în străinătate, cât şi în Franţa, de trupe mici aflate foarte aproape de cele de amatori. Însă, în teatrele mari, în special pe scenele publice de prestigiu, Ionescu este foarte puţin  jucat, în special după 1980, spre deosebire de rivalul său, Samuel Beckett, ale cărui piese sunt montate încontinuu, scrie cotidianul francez.

Exemplele de adaptări pot fi numărate pe degetele de la o mână, între anii 1980 şi mijlocul aniilor 2000: Jean-Luc Boutte cu "Scaunele", la Comédie-Française (1990), Jorge Lavelli şi "Macbett", la Théatre de la Colline (1992), Michel Bouquet şi "Regele Moare" (1994 şi 2004).

Jean-Luc Lagarce a fost primul care l-a scos pe  Ionesco din estetica anilor 1950-1960, în care fusese îmbălsămat. El a montat cu succes, în 1991, "Cântăreaţa cheală". Reluat în 2007, spectacolul a fost jucat peste tot în Franţa, fiind primit cu acelaşi entuziasm. În prezent, el se joacă la Theatre de l'Athenee, din Paris, din 5 până în 21 noiembrie.

Stârneşte neînţelegere şi respingere

"Când am anunţat că vreau să montez 'Rinocerii', m-am lovit de neînţelegere, sau chiar de respingere", a povestit, la rândul său, Emmanuel Demarcy-Mota, directorul Theatre de la Ville, din Paris. Cu această piesă, pusă în scenă în 2004, el a fost artizanul redescoperirii dramaturgului, care este totuşi departe de preferinţele tinerilor regizori, cu excepţia lui Laurent Pelly, potrivit Le Monde.

Acesta din urmă descrie poziţiile virulente exprimate de  Ionesco la adresa lui Bertolt Brecht. "Într-un teatru francez foarte brechtian, raportarea la imaginar a lui Ionesco a fost înţeleasă greşit". Imaginea de "autor oficial", aleasă de Academia Franceză în 1970, şi articolele sale din Le Figaro, în care a fost perceput drept reacţionar, nu au aranjat lucrurile.

Directorul Theatre de la Ville îl consideră astăzi pe Ionescu drept un "autor gigantic şi un vizionar". "El a avansat în faţa tuturor teme cruciale: Contaminarea ideologică, violenţa ascunsă, prăbuşirea limbajului, o lume supraveghiată încontinuu, condusă de frică. Multe dintre piesele sale sunt încă redescoperite: "Jeu de massacre", "Tueur sans gage", "Jacques ou la soumission...".

Un alt susţinător al lui  Ionesco este Luc Bondy, care i-a fost prieten şi asistent, în anii tinereţii. Marele regizor elevţian va monta, în sezonul următor, "Scaunele", la Theatre des Amandiers din Nanterre.

"Blocarea sa în acest teatru al absurdului nu i-a făcut niciun serviciu. Nu este nimic comun între Beckett, Adamov şi  Ionesco. Teatrul său este însă o invenţie la fel de importantă ca cea a lui Beckett. Există o dimensiune onirică, un mod de a utiliza logica pentru a o descompune - care sunt unice", afirmă Luc Bondy.

Dramaturgul a arătat omului instinctele lui primitive, lucru care sperie

Fiica sa, Marie-France Ionesco, care deţine şi drepturile de autor, mărturiseşte că în România, unde a locuit puţin, însă a trăit anii decisivi ai tinereţii, Ionescu "nu este nici mai puţin, nici mai mult montat, decât în altă parte", adăugând că a fost obiectul "unor încercări de recuperare oficială".

În opinia filosofului Vladimir Jankelevitci, Ionescu "a dezbrăcat omul şi i-a arătat instinctele sale primitive", lucru care, evident, că înfricoşează puţin, încheie Le Monde articolul.