Judeţ cu judeţ: Un bărbat din comuna Topoloveni, băut şi fără permis, a furat un autobuz parcat în faţa Bazinului Olimpic din Piteşti
0Medicii şi asistentele de la Spitalul„Sf. Ioan“ din Iaşi au fost luaţi la bătaie de un tânăr de 25 de ani, care a devenit agresiv după ce a consumat etnobotanice. Bolnavii internaţi la spitalul din Bârlad sunt trataţi cu medicamente din depozitul pentru calamităţi. Sinistraţii din localitatea vrânceană Vadu Roşca devin proprietarii caselor în care locuiesc.
ARAD. Doi bărbaţi din Arad au fost reţinuţi ieri, în calitate de suspecţi principali ai unui jaf de 100.000 de lei petrecut de Revelion. Tinerii de 34, respectiv 31 de ani, sunt acuzaţi că au furat dintr-un apartament bani, bijuterii şi alte bunuri.
ALBA. O contabilă a fost ucisă, ieri-dimineaţă, în stradă, la Cugir, pentru datoriile pe care firma la care lucra le-ar fi avut la un fost angajat. Lucian Ţârlea (33 de ani), care a fost dat afară în urmă cu trei luni, i-a cerut femeii 10.000 de lei, în contul salariului restant. În urma refuzului acesteia, bărbatul a înjunghiat-o chiar în faţa sediului firmei.
ARGEŞ. Un bărbat de 40 de ani, din comuna Topoloveni, băut şi fără permis, a furat un autobuz parcat în faţa Bazinului Olimpic din Piteşti. Poliţiştii au tras 11 focuri de armă şi au făcut două baraje de maşini pentru a-l prinde.
BACĂU. Pompierii sunt puşi pe drumuri de alarme false despre scăpări de gaze. În decembrie, aceştia au fost alertaţi de 40 de ori, iar în ultimele zile de 12 ori. Băcăuanii sunt speriaţi după explozia care a avut loc în centrul oraşului.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Primăria Bistriţa, casă de concerte. După ce în decembrie a organizat un spectacol de Crăciun, pentru care a plătit 54.000 de lei, mâine va avea loc un concert de Anul Nou, care costă 20.000 de lei. Intrarea se face pe bază de invitaţii.
BOTOŞANI. Câţiva dintre angajaţii CFR vor fi cercetaţi penal pentru tragedia de la Măşcăteni, de la 30 decembrie, când patru persoane au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren. Poliţiştii spun că ceferiştii au ignorat faptul că la trecerea de cale ferată vizibilitatea nu avea siguranţa impusă de lege.
BIHOR. Parcul Naţional Cefa a fost recunoscut oficial, ieri, drept arie protejată. Zona este numită „Delta dintre Crişuri" datorită diversităţii habitatelor. Aici există peste 700 de hectare de luciu de apă, canale, mlaştini, bălţi sau pădure, şi sunt peste 1.200 de specii de plante şi de animale. Parcul se află la nouă kilometri de graniţa cu Ungaria.
BRAŞOV. Aparat de un milion de dolari folosit la cota de avarie. Angiograful de la Spitalul Judeţean funcţionează doar pentru câteva intervenţii pe săptămână, după ce un specialist a renunţat la post.
BRĂILA. A ajuns din gardian, deţinut. Adrian Dănăilă (32 de ani), agent la Penitenciarul Tichileşti, a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare după ce în august 2010 a făcut scandal într-un bar şi a bătut cu sălbăticie doi poliţişti.
BUZĂU. Spitalul din Pătârlagele va deveni azil de bătrâni. Unitatea medicală este singura care îşi va schimba profilul, dintre cele patru din judeţ propuse de Ministerul Sănătăţii pentru desfiinţare.
CARAŞ-SEVERIN. Compania Total Energy Business şi-a anunţat intenţia de a amplasa la Caransebeş o staţie de producere a energiei electrice ce foloseşte biomasa, în special porumbul.
CONSTANŢA. Scafandrii au recuperat cele trei cruci aruncate, de Bobotează, în apele Mării Negre de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Slujba de sfinţire a apelor a avut loc pe faleza Cazinoului din Constanţa.
CĂLĂRAŞI. Locuinţe noi pentru persoanele evacuate din casele retrocedate. Primăria Călăraşi vrea să construiască două blocuri, în valoare de 1,5 milioane de euro, iar proiectul va fi depus la Ministerul Dezvoltării pentru aprobare.
CLUJ. Lux de patru stele la demisolul unui bloc. Mai mulţi clienţi ai Sara Grand Resort au anunţat Protecţia Consumatorului că în locul hotelului de 4 stele văzut pe internet au ajuns la demisolul unui imobil din localitatea Floreşti.
COVASNA. Administratorul unei firme din Târgu Secuiesc este judecat pentru o mită de 50.000 de euro. Demeter Deneş, de la Comalimetex SA, a primit bani de la un om de afaceri pentru a-i facilita cumpărarea unui sediu.
DÂMBOVIŢA. Sute de locuitori ai comunei Morteni au serbat, ieri, „Geavrelele". Potrivit tradiţiei, tinerii împodobesc cu panglici de cânepă ţesute la război prăjini lungi de câte 14 metri.
DOLJ. Constantin Nicolescu, destituit în urmă cu patru luni pentru management defectuos, a fost reinstalat la conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie, prin decizia Curţii de Apel Craiova.
GALAŢI. Cei peste 1.000 de elevi de la Colegiul Naţional „Costache Negri" din Galaţi sunt nevoiţi să îndure frigul din clase. Temperatura din sălile de curs este de doar 11 grade Celsius.
GIURGIU. Aproape 50 de şoferi din Giurgiu au ocupat cele şase pompe ale unei benzinării de pe şoseaua Bucureşti, în semn de protest faţă de scumpirea carburanţilor. Aceştia au pus doar câte un litru sau doi de benzină şi au plătit cu monede.
GORJ. Absolvenţii de facultate din judeţ, cu vârste între 18 şi 30 de ani, au la dispoziţie 50 de locuri de muncă în ferme din Danemarca. Salariile lunare brute sunt de 1.260 de euro.
HARGHITA. Au îndurat gerul pentru ajutoare. Aproape 200 de persoane din Miercurea Ciuc au stat, ieri, la coadă, la minus 21 de grade Celsius, ca să-şi ridice pachetele alimentare trimise de Uniunea Europeană.
HUNEDOARA. Octogenar condamnat la închisoare. Iosif Lupşa (80 de ani), din comuna Dobra, a primit o pedeapsă de 15 ani pentru omor calificat după ce şi-a ucis în bătaie nepotul de 55 de ani. El ar putea fi eliberat condiţionat la 90 de ani.
IALOMIŢA. Locuitorii din judeţ s-au înghesuit să se vaccineze împotriva gripei. Cele 22.000 de doze distribuite medicilor din judeţ au fost deja epuizate, iar Direcţia de Sănătate Publică a cerut încă 4.000 de vaccinuri.
IAŞI. Medicii şi asistentele de la Spitalul „Sf. Ioan" din Iaşi au fost luaţi la bătaie de un tânăr de 25 de ani, care a devenit agresiv după ce a consumat etnobotanice. Pentru a putea fi tratat, bărbatul a fost imobilizat de agenţii de pază.
ILFOV. Un irakian şi doi iordanieni sunt acuzaţi că au păgubit bugetul statului român cu peste 600.000 de euro prin intermediul a 25 de firme „fantomă" în Voluntari. Firmele au fost depistate de comisarii Gărzii Financiare.
MARAMUREŞ. Una dintre cele opt persoane audiate în procesul jafului din Gutâi l-a recunoscut pe Massimo Loddo, unul dintre cei doi suspecţi. Martorul l-a văzut pe italian în zona unde au fost găsite hainele mascaţilor care au jefuit maşina cu cele 240.000 de lei în 2009.
MEHEDINŢI. Peste 2.500 de persoane au fost somate de Casa de Asigurări de Sănătate să-şi achite contribuţiile. Suma totală de recuperat este de patru milioane de lei.
MUREŞ. Medicii din Târgu-Mureş învaţă tainele calculatorului. Cursurile de informatică sunt organizate în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, iar certificatul obţinut este recunoscut în toată lumea.
NEAMŢ. Primul accident de muncă din acest an s-a înregistrat la Piatra Neamţ. Un tânăr de 21 de ani monta geamuri la o vilă şi a căzut de la etaj. Florin Dan Vieru a suferit contuzii la cap, torace, abdomen şi picioare.
OLT. Învăţătoarea grevistă, înapoi la catedră. Cristiana Anghel, care s-a aflat peste 70 de zile în greva foamei, s-a prezentat la Şcoala
Nr. 2 din Caracal pentru prima dată după încetarea protestului.
PRAHOVA. Trimisă în judecată pentru afaceri cu ulei. Cristina Dumitrescu, administratorul unei firme din Ploieşti, a achiziţionat produse neaccizabile pe care le-a vândut unor societăţi de distribuţie a carburanţilor. Prejudiciul: 6,5 milioane de lei.
SATU MARE. Străzi stricate la două luni de la finalizare. Primăria Satu Mare a cerut, ieri, firmei „Construcţii Drumuri" reasfaltarea a patru zone din nordul oraşului, la mai puţin de 60 de zile de la reabilitarea acestora.
SĂLAJ. Elevi transportaţi cu microbuze fără licenţă. În urma unui control făcut de Autoritatea Rutieră Română Sălaj s-a constatat că din cele 57 de maşini doar 12 aveau licenţă pentru transport persoane.
SIBIU. Peste 3.000 de tineri din satul Tălmăcel participă astăzi la un obicei vechi de sute de ani. Aceştia vor merge, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, la pârâul din centrul localităţii, unde cei care îşi aniversează onomastica sunt udaţi cu apă rece.
SUCEAVA. Hoţii au lăsat comuna Siminicea fără telefon şi fără internet după ce au furat 250 de metri de cablu telefonic şi o sută de metri de cablu pentru internet. Poliţiştii îi caută pe infractori.
TELEORMAN. Spitalul Judeţean riscă să rămână fără căldură. Unitatea mai are combustibil doar pentru două zile şi nu se poate achiziţiona altul pentru că fostul director a luat actele, iar noul şef a luat ştampilele.
TIMIŞ. O vânzătoare de 19 ani dintr-un bar din Timişoara a fost bătută ieri de doi bărbaţi. Cei doi i-au cerut banii din încasări, iar fata le-a spus că aceştia au fost ridicaţi de patron. Tâlharii au furat un laptop, un telefon şi o orgă.
TULCEA. Cea mai mare comunitate de ruşi lipoveni din ţară sărbătoreşte astăzi Crăciunul pe rit vechi. În judeţ trăiesc peste 16.000 de lipoveni.
VASLUI. Bolnavii internaţi la spitalul din Bârlad sunt trataţi cu medicamente din depozitul pentru calamităţi. Gradul de ocupare a saloanelor a ajuns la 140%.
VÂLCEA. Păsările sălbatice din Parcul Naţional Cozia sunt inventariate în cadrul unui proiect de 80.000 de euro, din bani europeni. Prin această acţiune se urmăreşte cunoaşterea şi protejarea diverselor specii.
VRANCEA. Sinistraţii din Vadu Roşca devin proprietarii caselor în care locuiesc. Cele 188 de case construite de Gigi Becali după inundaţiile din 2005 sunt intabulate în baza unor contracte de donaţie.