Judeţ cu judeţ: Aproape 250 de turişti amatori de pescuit la copcă au luat cu asalt Delta Dunării
0Viceprimarul oraşului Botoşani, Florin Ghiorghiţă, a fost reclamat de vecini că fură curent electric de la un stâlp de iluminat public. Peste 400 de societăţi comerciale din Giurgiu au datorii totale de 12 milioane de lei la Direcţia de Taxe şi Impozite. Un bărbat din Reghin a scăpat miraculos după ce aragazul a explodat când încerca să-l aprindă.
ALBA. Bărbat de 300 de kilograme internat în spital. Ştefan Stoican (67 de ani), fost miner din Zlatna, a fost adus ieri la Spitalul Judeţean cu ajutorul pompierilor. Medicii susţin că bărbatul are cea mai severă formă de obezitate pe care au văzut-o.
ARAD. Cazul „Şpagă de la AC/DC" a fost clasat. Angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, acuzaţi că au luat mită anul trecut de la stafful tehnic al trupei, au fost scoşi de sub urmărire penală din lipsă de probe.
ARGEŞ. Conducerile filialelor judeţene ale PSD şi PDL au primit amenzi de câte 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice. Partidele au organizat mitinguri de protest faţă de arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu.
BACĂU. Comercianţii de etnobotanice din Bacău au găsit o metodă pentru a fenta hotărârea Consiliului Local care le interzice activitatea. Din cele 52 de magazine, opt funcţionează cu un alt obiect de activitate în acte.
BIHOR. 160 de păsări şi animale de la Grădina Zoologică din Oradea au dispărut fără urmă. După controlul făcut de Regia Autonomă de Pieţe, Agrement şi Salubritate, nu s-au găsit lei, urşi, maimuţe, mistreţi, lupi. Mai mult, RAPAS susţine că donarea a 13 lei către Parcul Yorkshire Wildlife din Anglia a fost ilegală. Conducerea instituţiei va fi dată în judecată.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Primăria Bistriţa-Năsăud a alocat 46.000 de lei pentru achiziţionarea a 50 de camere de supraveghere, care vor fi montate în tot oraşul. Diferenţa până la două milioane de lei va fi completată din bani europeni.
BOTOŞANI. Viceprimarul oraşului Botoşani, Florin Ghiorghiţă, a fost reclamat de vecini că fură curent electric de la un stâlp de iluminat public. De sărbători, edilul şi-a conectat instalaţia ornamentală de la vilă la reţeaua Primăriei.
BRĂILA. Pericolul de la streaşină. Pe strada Mihai Eminescu din Brăila, una dintre cele mai circulate din oraş, ţurţurii imenşi stau să cadă. Proprietarii care nu-şi curăţă gheaţa de pe copertine riscă amenzi între 1.000 şi 2.500 de lei.
BRAŞOV. Un poliţist din Braşov este acuzat că a cerut 100 de lei de la un şofer care ar fi trebuit să rămână fără permis după ce a intrat pe sens interzis. Bărbatul îşi notase seria bancnotei şi l-a reclamat la ofiţerii anticorupţie.
BUZĂU. Compania de Apă Buzău a obţinut, de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, un credit de zece milioane de euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie din toate cele cinci oraşe ale judeţului.
CARAŞ-SEVERIN. Autorităţile închid astăzi, între orele 17.00 şi 23.00, graniţa cu Serbia, prin punctul de frontieră de la Naidăş, pentru lucrări la nivelul sistemului computerizat. O rută alternativă este punctul de trecere de la Stamora-Moraviţa.
CĂLĂRAŞI. Urmărire ca-n filme la Călăraşi. Un bărbat care avea 1.500 de pachete de ţigări în portbagaj a fost urmărit de cinci echipaje de poliţişti. Din cauza vitezei, contrabandistul a lovit două maşini.
CLUJ. Cartel Alfa a acţionat, ieri, în judecată compania americană Bechtel. Constructorul Autostrăzii Transilvania este acuzat că a început concedierea a 825 de angajaţi fără a anunţa oficial sindicatul despre disponibilizări.
CONSTANŢA. Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a sigilat magazinul din incintă după ce administratorul, Elena Costache, i-a plasat un telefon mobil unui deţinut. Aparatul fusese ascuns într-o cutie cu plicuri cu ciocolată caldă.
COVASNA. O parte din sediul Prefecturii a fost câştigat în instanţă. Un descendent al familiei Fogolyan a câştigat două camere din imobil, după ce în 2007 a obţinut şi un corp al clădirii în care funcţionează Consiliul Judeţean.
DÂMBOVIŢA. Cei 350 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap din Târgovişte au fost trimişi ieri în şomaj. Primăria va achita indemnizaţii persoanelor cu handicap şi va economisi astfel peste 1,1 milioane de lei pe an.
DOLJ. Se îndatorează ca să plătească datoriile. Acţionarii de la Electroputere Craiova au aprobat contractarea unui credit de 30 de milioane de euro pentru achitarea restanţelor financiare către bugetul de stat şi cel local.
GALAŢI. Fost director al serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Galaţi, Silviu Vlasie a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită. Funcţionarul a fost reclamat de omul de afaceri Ion Meliceanu.
GIURGIU. Peste 400 de societăţi comerciale din Giurgiu au datorii totale de 12 milioane de lei la Direcţia de Taxe şi Impozite. Suma reprezintă 60% din bugetul Fiscului.
GORJ. Parcarea cu etaj, proiect ratat. Firma care a preluat în concesiune, în 2008, un teren de la Primărie pentru a amenaja prima parcare supraetajată din Târgu-Jiu a intrat în faliment. Investiţia era estimată la 8,5 milioane de euro.
HARGHITA. Consiliul local Miercurea-Ciuc va propune, săptămâna viitoare, înfiinţarea Poliţiei Locale. Instituţia ar urma să aibă 10-12 angajaţi, cu atribuţii inclusiv în domeniul construcţiilor ilegale.
HUNEDOARA. Vineri va începe procesul lui Marian Mihalache, principalul suspect în uciderea, la Dublin, în ianuarie 2010, a asistentei medicale Loredana Pricăjan. Părinţii victimei au fost citaţi la proces ca martori ai acuzării.
IALOMIŢA. Spitalul de la Ţăndărei va fi desfiinţat cu două luni înainte de inaugurarea Unităţii de Primiri Urgenţe. Autorităţile sunt surprinse de hotărârea Ministerului Sănătăţii de a transforma spitalul în azil de bătrâni.
IAŞI. Poliţiştii de frontieră din Ungheni au prins un bărbat care transporta cu trenul aproape 900 de pachete de ţigări de contrabandă ascunse printre scrumbii marinate. Bărbatul a fost amendat cu 5.000 de lei.
ILFOV. Un tânăr de 24 de ani din Afumaţi este cercetat penal după ce a spart mai multe locuinţe. El a furat bunuri în valoare de 150.000 de lei şi a fost prins de poliţişti.
MARAMUREŞ. Angajaţii Primăriei, ofiţeri de serviciu după program. Autorităţile din Baia Mare au renunţat la patru dintre cei cinci ofiţeri de serviciu, iar în locul lor vor sta de pază, cu schimbul, 46 dintre funcţionari.
MEHEDINŢI. Vandal în uniformă de jandarm. Un subofiţer de la Jandarmerie a fost trecut în rezervă după ce a băut în timpul serviciului şi a spart cu pietre firma luminoasă a Spitalului Vânju Mare.
MUREŞ. Un bărbat din Reghin a scăpat miraculos după ce aragazul a explodat când încerca să-l aprindă. Deflagraţia de ieri a spart geamurile la alte două apartamente şi a distrus câteva uşi.
NEAMŢ. A fost prins un tânăr din comuna Săvineşti, pe numele căruia autorităţile din Germania au emis mandat european de arestare pentru tâlhărie. Bărbatul de 26 de ani a furat o poşetă în care se aflau acte şi 1.000 de euro.
OLT. Mai multe birouri de la Spitalul Judeţean şi de la Direcţia de Sănătate Publică au fost vandalizate în noaptea de luni spre marţi, fără însă ca spărgătorii să fure ceva.
PRAHOVA. Risc crescut de avalanşă în Munţii Bucegi. Salvamontiştii avertizează că vântul puternic din ultimele zile a spulberat zăpada de pe văi şi s-au format cornişe pe vârfuri.
SATU MARE. Maternitatea din oraşul Tăşnad se închide la 1 martie. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de naşteri, din lipsa unui anestezist şi a unei săli de operaţii. Unitatea deservea locuitorii din oraş şi din 30 de sate.
SĂLAJ. Primul deces în urma gripei procine din judeţ. Victima este un bărbat de 36 de ani, de peste o sută de kilograme, care suferea de diabet şi de bronhopneumonie.
SIBIU. Reprezentanţii Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac au pregătit oferte speciale pentru cei care vor să petreacă Ziua Îndrăgostiţilor la peste 2.000 de metri altitudine. Turiştii pot opta pentru oferta de 300 de lei, care include cazarea la hotel şi cina la cabană, sau pentru cea de 450 de lei, cu cina la hotel şi cazarea în cabană.
SUCEAVA. Un bărbat de 29 de ani, din localitatea Sfântul Ilie, a incendiat maşina vecinului pentru că acesta a refuzat să-i înapoieze doi litri de benzină. Tânărul era atât de beat încât nu a putut fi interogat de poliţişti.
TELEORMAN. Şapte bărbaţi acuzaţi de proxenetism au fost reţinuţi ieri de poliţiştii şi procurorii DIICOT. Aceştia au racolat şapte tinere, dintre care şase minore, şi le-au obligat să se prostitueze în Alexandria.
TIMIŞ. Doi tineri afgani, de 18 şi 22 de ani, sunt cercetaţi după ce au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Vama Jimbolia în timp ce încercau să intre ilegal în ţară. Tinerii veneau din Kosovo şi intenţionau să ajungă în Slovacia.
TULCEA. Aproape 250 de turişti amatori de pescuit la copcă au luat cu asalt Delta Dunării. Zonele preferate de pescari sunt Murighiol, Dunavăţ şi Crişan. Costul unei zile de cazare la o pensiune ajunge la 100 de lei, cu masa inclusă.
VASLUI. Un băiat de 5 ani din Bârlad a fost luat de autorităţi din grija tatălui. Asistenţi sociali au descoperit că bărbatul îl înfometa şi îl agresa psihic după ce în vară mama copilului a intentat divorţ şi a plecat în Italia cu băiatul mai mare.
VÂLCEA. Consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat alocarea a 500.000 de euro pentru confinanţarea unui proiect european chiar dacă bugetul pe 2011 nu a fost încă votat. Investiţia vizează reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare.
VRANCEA. Consiliul Local Focşani a hotărât să nu includă în bugetul pentru acest an fonduri pentru anveloparea blocurilor. Singura asociaţie de locatari care a beneficiat de asfel de lucrări nu a plătit cofinanţarea de 20%.