Judecătorii italieni au dispus arestarea lui Ionel Arsene. Politicianul poate contesta măsura

0
Publicat:

Judecătorii din Italia au confirmat mandatul de arestare emis de autoritățile din România în cazul lui Ionel Arsene, după ce acesta s-a predat, potrivit surselor Adevărul. Politicianul poate contesta decizia.

Ionel Arsene ar putea executa pedeapsa în Italia. Foto: Mediafax

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, s-a predat pe 27 martie în Italia, la Bari, o destinaţie preferată de românii cu probleme penale pentru regimul mai blând al pedepselor şi al executării acestora.

Instanța de acolo a decis menținerea lui în arest până la judecarea extrădării, urmând a se judeca contestația, însă nu este exclus ca Arsene să execute pedeapsa în Italia.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ a fost condamnat pe 10 martie, definitiv, la 6 ani şi 8 luni de închisoare, însă a părăsit ţara înainte ca judecătorii să anunţe sentinţa, fiind dat în urmărire internațională şi emis un mandat international de arestare.

Procedura în Italia

Predarea i-ar putea fi favorabilă lui Arsene în procedul de extrădare. Contactat de „Adevărul“, avocatul Veronel Rădulescu a explicat că în Italia condițiile de executare a pedepsei sunt mai bune comparativ cu România, iar regimul este mai permisiv. De exemplu, condamnările de până la patru ani pot fi executate la domiciliu, măsură care este asemănătoare cu dispozițiile controlului judiciar din România.

Pe de altă parte, mai sunt alte criterii, de exemplu, pedepsele până în patru ani la ei se pot executa într-un mod alternativ, așa-numita închisoare la domiciliu funcționează ca un control judiciar la noi. Stai acasă, raportezi deplasările, te prezinți la organul de poliție, faci dovada că duci viața în baza unor venituri realizate legitim, sunt o serie întreagă de criterii”, a explicat avocatul.

În cazul lui Arsene, explica fostul ministru al Justiției Ana Birchall, într-o postare pe Facebook, pedeapsa i s-ar putea reduce la 4 ani, urmând a beneficia în acest caz de prevederile legii din Italia.

Ionel Arsene are o pedeapsă mai mare de patru ani, însă în cazul în care va cere și va obține ispășirea pedepsei în Italia, se va reduce automat la patru ani, urmând ca restul pedepsei să fie executat la domiciliu sau chiar în libertate, dacă instanța din Italia «constată că inculpatul nu reprezintă un pericol și nu există riscul de fugă»”, explica Birchall. 

De alfel, Veronel Rădulescu a precizat că un principiu de bază este ca obiectul prevederilor încălcate de individ în statul care l-a condamnat trebuie să existe și în țara în care este prins și căreia i se solicită extrădarea.

„Un alt principiu este ca fapta sau condamnarea respectivă să nu fie făcută pe un criteriu etnic, religios, de apartenență politică șamd. (...) Un alt lucru analizat este dacă extrădarea respectivă nu îi pune în pericol viața, identitatea socială, sănătatea (…) se pun foarte des condițiile de detenție din România, care sunt considerate a fi neconforme cu legislația europeană și nu reflectă și nu respectă drepturile și libertățile fundamentale, sunt acele chestiuni caracteristice, spațiu suficient ș.a.m.d.”, a mai spus avocatul. 

Apărătorul susține statele UE, dar și Marea Britanie privesc cu reticență sistemul judiciar din România, instanțele respingând în unele cazuri cererile de returnare. Așadar, un alt aspect care l-ar putea ajuta pe Arsene să rămână în Italia.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile