Jocul de-a războiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius, unul dintre jucătorii împătimiţi din Braşov, se îmbracă la fel ca militarii din misiuni speciale

Airsoft a fost declarat sport şi în România. Jocul constă în confruntarea între două echipe care sunt nevoite să aplice tehnici ca într-o luptă reală. Combatanţii poartă în timpul jocului un echipament special de protecţie şi folosesc replici ale armelor adevărate, care trag cu bile de plastic în loc de gloanţe.

Lupte urbane, simulări militare şi desfăşurări de amploare în zona de atac sunt doar câteva dintre coordonatele airsoft, cel mai nou sport din România, care include tehnici militare de atac şi apărare. Jocul se desfăşoară pe echipe, în zone împădurite sau în clădiri dezafectate. Participanţii poartă echipament de protecţie aproape identic cu cel folosit de trupele militare şi au ca arme replici fidele ale celor din realitate.

Deşi nu este foarte cunoscut, jocul a atras deja mii de împătimiţi din toată ţara. Practicat până acum doar de cunoscători, airsoft a fost declarat sport în România la 23 februarie 2010. Reprezentanţii cluburilor cred că airsoftul va deveni una dintre distracţiile de succes pentru turişti, zona de pădure fiind ideală pentru desfăşurarea jocului indiferent de anotimp.

„Creează dependenţă"

„Sunt două locuri foarte bune pentru practicarea airsoftului: clădirile dezafectate şi zona de pădure. Jocul în pădure permite practicarea variantei denumite «simulare militară», adică o operaţiune de amploare. Pădurea oferă o arie mare de desfăşurare, unde este foarte important camuflajul. Se pot amplasa tabere sau corturi pentru fiecare dintre echipele participante", a declarat Gabriel Moldovan, reprezentantul Clubului Sportiv „Sektion 9", din Sibiu.

El spune că, după ce a organizat team-buildinguri de acest gen, participanţii nu au mai vrut să audă de alte posibilităţi de distracţie. „Este evident că acest sport prinde foarte bine şi ar putea deveni distracţia preferată a turiştilor", a adăugat Gabriel Moldovan. Numărul împătimiţilor de airsoft a crescut foarte mult în ultima perioadă. Cei care participă la astfel de „misiuni" spun că jocul creează dependenţă.

„M-au atras din prima secundă de joc adrenalina, efortul, simularea războiului, care e aproape ca în realitate. Sunt un tip pacifist, dar acest gen de activitate m-a cucerit. Îmi plac activităţile de tip team-building, dar airsoftul le-a depăşit pe toate în amplitudine, dinamism, efort, adrenalină, coordonare, spirit şi muncă de echipă. Postul meu în echipă este de lunetist", a spus Marius Moruz, unul dintre pasionaţii de airsoft.

O avere investită în arme

Sportul „militar" nu este un hobby ieftin. Replicile armelor funcţionează cu gaz, cu propulsie electrică sau pe bază de arc. Preţul lor variază între 450 şi 5.700 de lei.„Mi-am cumpărat 10 arme din septembrie 2009 până acum. Investiţia nu este deloc mică, însă merită fiecare bănuţ. Cea mai ieftină replică pe care am cumpărat-o a costat 600 de lei, iar cea mai scumpă, 300 de euro. Joc în fiecare duminică, indiferent de vreme, în locaţiile care se pretează la aşa ceva", a declarat Ciprian Tacea, liderul airsoft-iştilor de la Braşov.

Pe lângă „arme“, pasionaţii trebuie să se asigure că au echipament de protecţie şi muniţie constând în bile de plastic de 6 mm, de greutăţi diferite. „Sunt foarte mulţi cei care, înainte de a juca, participă doar din curiozitate, iar după prima experienţă nu ştiu cum să facă rost de bani ca să-şi cumpere o armă. Acest sport se bazează foarte mult pe fairplay, jucătorul care este atins de «glonţul» inamic recunoscând singur că a fost scos din joc", a adăugat Ciprian Tacea.

Sport născut în Japonia

Airsoftul a apărut în Japonia, la începutul anilor ’70. Regulamentul este internaţional, dar prezintă modificări în funcţie de ţara în care se joacă. Activitatea militaro-sportivă a fost importată în România la sfârşitul anului 2003 de unul dintre pasionaţii jocului, iar în 2004 a fost înfiinţat primul club, Carpaţi Soft Air. Acum, după ce a fost declarat sport în România, tinerii sunt disperaţi să pună mâna pe o armă şi să se arunce în joc.

Airsoft: joc, sport, pasiune şi afacere

Pasionaţii de airsoft îşi pot cumpăra acum arme şi echipament de la primul magazin de profil din Galaţi. Cristian Gruia (24 de ani) împreună cu doi prieteni au hotărât să facă o afacere din pasiunea lor şi au deschis un magazin în Piaţa Centrală. Ideea le-a venit atunci când au constatat că nu întotdeauna echipamentul cumpărat de pe internet coincidea cu ceea ce comandaseră.

„Am investit aproximativ 20.000 de euro în magazin. Aici, jucătorii găsesc tot ce au nevoie, de la pistoale de mici dimensiuni, care costă în jur de 40 de lei, până la replica fidelă a armei folosite de gangsterii din 1928, celebra puşcă Thompson, al cărei preţ ajunge la 691 de lei. În general, preţul unui echipament complet porneşte de la 200 de lei", precizează Cristian.

Cumpărători de toate vârstele

Tânărul este unul dintre gălăţenii care, în weekend, îmbracă costumul de camuflaj, îşi pune ochelarii de protecţie, îşi alege arma şi pleacă la o partidă live de „CounterStrike". „Practicăm airsoft de doi ani şi jumătate. Nu avem unde să ne jucăm în oraş, aşa că mergem la Brăila, unde ne întâlnim cu alţi pasionaţi ai aceluiaşi sport", povesteşte Cristian.

„Cel puţin 300 de persoane vizitează zilnic magazinul, atât bărbaţi, cât şi femei. Vin şi cumpărători de toate vârstele, care caută puţină adrenalină", afirmă gălăţeanul pasionat de arme.

Oricine are peste 18 ani poate cumpăra o astfel de pseudoarmă. „Pentru astfel de arme nu este nevoie de nicio autorizaţie", a declarat Anghel Tudorel, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice Galaţi.

Magazinul lui Cristian Gruia a devenit un adevărat punct de atracţie pentru gălăţeni  Foto: Costi Chirilă

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare