Jandarmeria Bucureşti a mai dat 51 de amenzi după protestul de la Palatul Parlamentului. Sancţiuni în valoare totală de 250.000 de lei până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Jandarmeria Bucureşti a anunţat, joi, că au mai fost aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 54.000 de lei, după protestul de la Palatul Parlamentului.

”În continuarea măsurilor luate în data de 21.12.2021, în contextul manifestaţiei de protest de la Palatul Parlamentului, suplimentar, au mai fost aplicate alte 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 54.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis, joi, Jandarmeria Română.  

Până acum s-au dat 168 de sancţiuni, în valoare totală de 252.800 lei. 

”În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au comis fapte antisociale în contextul sus-menţionat”, a mai transmis Jandarmeria.  

Alte două persoane, care au fost reţinute pentru 24 de ore, sunt cercetate tulburarea ordinii şi liniştii publice, violarea sediului profesional, distrugere şi portul fără drept de obiecte periculoase.  

Vă recomandăm şi: 

Protest al angajaţilor din Poliţie, penitenciare, militarilor rezervişti, la Parlament. Şi sindicaliştii de la Sanitas pichetează Parlamentul

Activistul Cristian Dide, plasat sub control judiciar. Protest în faţa Palatului de Justiţie din Iaşi

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete