Istoria demiterii şefului Romsilva, călăul pădurilor din jurul Bucureştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Figură controversată, directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, pe mandatul căruia pădurile din jurul Capitalei au fost „curăţate” de mii de copaci sănătoşi - a fost schimbat din funcţie, în cursul zilei de marţi, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie al Regiei Pădurilor. În locul acestuia a fost numit interimar, Codruţ Ion Bilea.

Gheorghe Mihăilescu se afla la conducerea Regiei din anul 2018. Pe durata mandatului lui Mihăilescu, presa de investigaţie a scos la iveală mai multe probleme din silvicultură românească. În luna noiembrie a anului trecut, conform unei postări pe Facebook a jurnalistului Andrei Ciurcanu, fostul director Romsilva a fost acuzat de întreg departamentul juridic al Regiei Pădurilor că a retras în mod abuziv plângerea penală împotriva lui Gheorghe Stan,  fost şef al Secţiei Speciale şi actual judecător al Curţii Constituţionale a României. 

"Acuzaţiile departmentului juridic la adresa lui Mihăilescu sunt extrem de grave-'prin adresa nr 10404/Gh M/21.10.2019 aţi formulat o cerere de retragere a plângerii penale nr 7081/29.07.2019. Apreciem că plângerea nu trebuia retrasă, deoarece prin retragerea apelului declarat de DNA, procurorul Gheorghe Stan a lăsat fără apărare Statul Român într-un dosar în care miza o reprezenta cele 43.227 de ha de teren forestier proprietate publică a statului' (pagină 4, punctul 20)", se arata într-un document citat de jurnalist. Mai exact, măsura s-ar fi luat după ce Stan a retras nemotivat apelul declarat de DNA în dosarul Romsilva, în care foştii deputaţi PSD Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc au fost condamnaţi, în mai 2018, la câte doi ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie pentru retrocedarea ilegală a 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău.

Lipsa de grijă faţă de pădurari

În plus, în luna ianuarie, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a cerut public conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva să pună în aplicare de îndată, atât prevederile Legii nr. 234/2019 privind Statutul Personalului Silvic, cât şi clauzele cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al Regiei. „Nu voi accepta ca, pe lângă aceste riscuri majore la care se supun, angajaţii noştri să aibă de suferit suplimentar din cauza lipsei de acţiune sau a managementului defectuos”, spunea la vremea respectivă Alexe. 

În fine, tot în luna ianuarie conducerea Romsilva a fost luată în colimator după ce s-a aflat că s-au făcut o serie de tăieri de arbori în Pădurea Băneasa. „Vreau să va anunţ că, începând cu luna martie, Pădurea Băneasa va arăta astfel: toate cele 374 de hectare care sunt în proprietatea statului, în administrarea Romsilva, vor ajunge pădure de protecţie, de la statutul de cea de producţie, astfel încât ea va fi clasificată că pădure-parc, aici nemaiputandu-se interveni cu lucrări silvice pentru exploatarea arborilor sănătoşi”, a reacţionat ministrul Costel Alexe.  

Controlul şi demiterea

Măsuri s-au luat abia marţi, 4 februarie, când Consiliul de Administraţie al Romsilva a anunţat că i-a revocat mandatul de director general lui Gheorghe Mihăilescu. Motivele demiterii: printre alte măsuri păguboase, Mihăilescu a destituit ilegal angajaţi, a refuzat să colaboreze cu unele departamente, a minţit în sedinţe şi a instituit, fără vreo justificare, un climat tensionat în Romsilva. Potrivit salariaţilor respectivi, Mihailescu „a condus regia după bunul lui plac" şi „a produs o degringoladă care nu a mai existat în cei 30 de ani de funcţionare a regiei".

„Ca lider de sindicat am avut unele tensiuni cu fostul director general în timpul negocierilor avute pe tema unui act adiţional al contractul colectiv de muncă. După părerea mea demiterea s-a făcut într-un mod identic ca şi numirea”, a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultura „Silva”,  Silviu Geană. 

Este nevoie de o abordare nouă în sistem pentru că din păcate multe instituţii ale statului au intrat într-un cerc al neîncrederii Costel Alexe ministrul Mediului

La rândul lui, ministul Mediului, Costel Alexe, a transmis că salută decizia Consiliului de Administraţie de a-l schimbă pe Gheorghe Mihăilescu din funcţie. „Avem nevoie de profesionişti în fruntea instituţiilor publice, de oameni integri. (…) Este nevoie de o abordare nouă în sistem pentru că din păcate multe instituţii ale statului au intrat într-un cerc al neîncrederii încât fiecare camion de lemne este perceput ca fiind tăiat ilegal, fiecare aviz de mediu este suspecat de interese şi abuzuri”, a precizat Costel Alexe pe Facebook. 

Cine este noul director general interimar

Codruţ Ion Bilea, care fost numit director interimar al Romsilva a absolvit cursurile Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii Transilvania din Braşov în 1988 şi a început carieră profesională că inginer în cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere de pe site-ul Romsilva, din iunie 2019, Ion Codruţ Bilea deţine un sfert dintr-o suprafaţa de teren de circa 76 de hectare (împărţită însă în 30 de loturi distincte). Noul director general al Romsilva a declarat şi depozite bancare de aproape 150.000 de lei. 

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor