Iran: 49 de morţi în atentatul asupra Gardienilor Revoluţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iran: 49 de morţi în atentatul asupra Gardienilor Revoluţiei

Cel puţin 49 de persoane au fost ucise duminică în sud-estul Iranului, într-un atentat care a vizat comandamentul local al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului, suscitând acuzaţii ale Teheranului la adresa Washingtonului.


Mai citeşte şi:


Şapte comandaţi ai Gardienilor, printre care şi gen. Nour-Ali Shoushtari, adjunctul comandantului infanteriei Gardienilor Revoluţiei, şi gen. Rajab-Ali Mohammad-Zadeh, comandant pentru Sistan-Belucistan, au fost ucişi în acest atentat sinucigaş fără precedent, a precizat agenţia Fars.

49 de persoane au fost ucise în atentat, a indicat duminică seară agenţia Mehr, precizând că "cifra ar putea încă să crească".

Teheranul a denunţat un act terorist şi a acuzat Statele Unite ale Americii că ar fi implicate în acest atac care, potrivit unui responsabil al puterii judiciare, a fost revendicat de grupul rebel sunit Jundallah. Washingtonul a condamnat atentatul, negând orice implicare.

Pakistanul a fost de asemenea vizat de criticile Teheranului. Însărcinatul său cu afaceri a fost convocat de puterea iraniană pentru a protesta împotriva folosirii teritoriului pakistanez de către "terorişti", conform agenţiei Isna.

"Am aflat că anumiţi agenţi de securitate ai Pakistanului au cooperat cu principalii responsabili de comiterea atentatului şi considerăm că este de datoria noastră să-i reclamăm pe aceşti criminali", a adăugat preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, cerând Islamabadului să aresteze aceste persoane fără întârziere.

El a promis, în plus, că "criminalii" vor primi "în curând un răspuns".

Mohammad Marzieh, procurorul general din Zahedan, capitala provinciei Sistan-Belucistan, a declarat la rândul său că niciun suspect "nu a fost arestat".

"Grupul Abdolmalek Righi şi-a asumat responsabilitatea pentru acest atac terorist", a adăugat el.

Potrivit Agerpres, atentatul s-a produs la ora locală 08.00 în oraşul Pishin, în timp ce comandanţii Gardienilor Revoluţiei participau la o reuniune cu şefii triburilor din provincie care avea drept scop întărirea unităţii între şiiţi şi suniţi. Câţiva şefi de triburi au murit şi ei în urma atentatului.

Mai multe pentru tine:
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Proiescul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum