ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va fi înmormântat conform legislaţiei pentru victimele COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform legislaţiei în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu COVID-19, după punerea în sicriul sigilat, corpul lui ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va fi preluat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va decide data şi detaliile înmormântării. Mormântul se află la mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.

Conform legislaţiei în vigoare, la ceremonia de înhumare a  ÎPS Pimen vor putea participa cel mult 16 persoane cu respectarea regulilor de distanţare socială. „Activităţile organizate de slujitorii cultelor religioase în locaşurile de cult, care se desfăşoară fără participarea credincioşilor sau practicile şi ritualurile cu caracter privat (ex. botezurile, cununiile sau înmormântările) care au loc cu participarea unui număr strict limitat de persoane -maxim 16 persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială”, se arată documentul emis de MAI, cu măsurile de prevenire şi control a răspândirii coronavirusului, intrate în vigoare începând cu starea de alertă, din data de 15 mai 2020.

   

Tratat cu  Remdesivir şi plasmă prelevată de la pacienţi vindecaţi

ÎPS Pimen a decedat în pofida eforturilor medicilor care l-au tratat cu diferite scheme de tratament, în care a fost şi Remdesivirul, un tratament care a dat rezultate foarte bune în cazul mai multor pacienţi din SUA. ÎPS Pimen a primit şi mai multe doze de plasmă prelevată de la pacienţi vindecaţi de Covid 19.În cazul înaltului prelat, dar şi în cazul altor 20 de pacienţi aflaţi în stare gravă medicii au folosit şi un tratament experimental, recent aprobat în SUA: filtrarea sângelui împotriva furtunii de citokine, o metodă de purificare extracorporeală a sângelui menită să reducă răspunsul inflamator al organismului.

Reamintim că, arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, care s-a aflat aproape trei decenii în fruntea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a murit miercuri, 20 mai 2020, la Institutul „Matei Balş”, după ce s-a infectat cu noul coronavirus.

Conform agenţiei de presă a Patriarhiei, arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a murit miercuri, în jurul orei 0:50, la Institutul „Matei Balş” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare