Ion Iliescu, despre Victor Stănculescu: Prin deciziile luate într-un moment decisiv al istoriei a contribuit la ieşirea din totalitarism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie pe blogul său, duminică seară, că a aflat cu tristeţe vestea încetării din viaţă a lui Victor Atanasie Stănculescu, "un om care, prin deciziile luate într-un moment decisiv al istoriei noastre recente, a contribuit la ieşirea din totalitarism şi la revenirea la democraţie".

"Am aflat cu tristeţe vestea încetării din viaţă a lui Victor Atanasie Stănculescu, un om care, prin deciziile luate într-un moment decisiv al istoriei noastre recente, a contribuit la ieşirea din totalitarism şi revenirea la democraţie. Indiferent de controversele pe care le-a stârnit activitatea sa, în decembrie 1989, în calitatea de adjunct al Ministrului Apărării Naţionale, a contribuit la succesul Revoluţiei române şi apoi la structurarea noilor instituţii ale statului român", scrie fostul preşedinte.

Ion Iliescu mai spune despre fostul general că formaţia sa militară, seriozitatea şi profesionalismul acestuia au fost calităţi pe care le-a apreciat şi care l-au caracterizat, "în ciuda tuturor încercărilor prin care a trecut în ultimii ani".

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu, în vârstă de 88 de ani, a încetat din viaţă, duminică, într-un cămin de bătrâni din judeţul Ilfov, după ce recent suferise un accident vascular cerebral.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, pentru omor deosebit de grav, atunci fiind şi degradaţi. Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat condiţionat în 21 mai 2014, după ce a făcut cinci din cei 15 ani ai condamnării din dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

În 17 decembrie 1989, având funcţia de ministru adjunct al Apărării Naţionale, Victor Atanasie Stănculescu a fost trimis de generalul Vasile Milea la Timişoara, pentru a reprima revoluţia. Nicolae Ceauşescu l-a numit atunci comandant militar unic al Timişoarei. Întors la Bucureşti, în 22 decembrie, s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae Ceauşescu, şi a fost numit ministru al Apărării Naţionale în locul lui Milea, care s-a sinucis în dimineaţa acelei zile. După fuga soţilor Ceauşescu, a preluat conducerea Armatei şi a scos-o de sub ordinele lui Nicolae Ceauşescu, dispunând să se execute doar ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale.

Victor Atanasie Stănculescu a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi a avut unul din principalele roluri în organizarea procesului soţilor Ceauşescu şi în executarea acestora, la 25 decembrie 1989, participând la proces ca delegat al FSN, alături de Gelu Voican-Voiculescu şi Virgil Măgureanu.

Prin decretul preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general-colonel cu 3 stele.

În 28 decembrie 1989, Stănculescu a fost numit în funcţia de ministru al Economiei Naţionale, conducând un minister nou format prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării. La data de 16 februarie 1990, a fost eliberat din funcţia de ministru al Economiei, fiind numit ministru al Apărării Naţionale,în locul generalului Nicolae Militaru. A îndeplinit această funcţie până la data de 30 aprilie 1991, când a avut loc o remaniere a Guvernului condus de Petre Roman. La data de 13 mai 1991, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general de armată cu 4 stele şi trecut în rezervă. Ulterior, prin condamnarea sa în 2008, a fost degradat.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente