Ioan Talpeş despre CIA în România: Înţelegerea a fost ca partea română să nu fie antrenată în nicio acţiune. Serviciile noastre nu au ştiut nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Talpeş afirmă că CIA nu a avut închisori în România FOTO Eduard Enea

Generalul Ioan Talpeş, fost şef al administraţiei prezidenţiale şi fost şef al Serviciului Român de Informaţii Externe, a vorbit, într-o emisiune Adevărul Live moderată de Cristian Unteanu, despre suspiciuniunile potrivit cărora, România, dar şi alte state europene, ar fi găzduit închisori CIA.

Acuzaţiile împotriva României că ar fi găzduit închisori CIA au revenit în atenţia publică în urma unor declaraţii făcute de Ion Iliescu. Fostul preşedinte a declarat, recent, într-un interviu pentru Der Spiegel, că a aprobat un „sediu” pentru CIA, în 2002-2003, pentru ca serviciul secret american să îşi poată desfăşura activităţile în România.

Acuzaţiile privind utilizarea de către CIA a statelor membre UE, printre care România, Polonia şi Lituania, pentru transportarea şi detenţia ilegală a prizonierilor, sunt anchetate, în prezent, de Parlamentul European.

Principalele declaraţii ale generalului Ioan Talpeş:

„În afara unor recunoaşteri, care au venit pe linia Polonia, eu  nu am auzit până acum de închisori în state din Europa. Îmi este greu să-mi imaginez că s-a petrecut aşa ceva în Germania, Franţa sau Marea Britanie. Mă surprinde faptul că auzim numai de România acum. Sau de Polonia, Lituania şi România. Este vorba de practica unor activităţi ilegale şi inumane. Aţi auzit pe cineva să vorbească faptul că românii ar fi făcut aşa ceva? Românii nu au făcut aşa ceva. Este clar cine ar fi făcut dacă s-a întâmplat aşa ceva. Atunci de ce această chestiune este vărsată în geanta de zi cu zi a papagalilor? Cine sunt papagalii? Vedem foarte clar, România, Polonia şi Lituania”.

„Se vede foarte clar că nu problema asta preocupă pe cineva, că au fost tratamente inumane, că au fost activităţi ilegale... Senatul american nu spune că aşa ceva ar fi făcut România. Este evident că se încearcă să se evidenţeze cu aceste locaţii ale închisorilor faptul că CIA, nu Statele Unite, s-ar fi dedat la nişte practici în lupta împotriva celor care promovau moartea într-un alt plan şi prin alte mijloace, nu numai împotriva SUA, pentru a demostra că CIA a încercat să folosească alte geografii, alte ţări, la ceea ce în SUA era interzis printr-o lege specială, dată după 11 septembrie 2001”.

„Convenim de la început că nu există nicio referinţă din care să rezulte că românii ar fi fost angajaţi într-o astfel de acţiune a CIA locurilor de detenţie. În 2002, CIA a solicitat o locaţie pentru un sediu în România. Un reprezentant al CIA mi s-a adresat chiar mie, în calitate de şef al administraţiei prezidenţiale. Prefer să nu spun de ce a venit direct la mine, pentru a nu se interpreta. Şi totuşi vă spun: pentru că americanii nu aveau încredere în Guvern. Era o reţinere vis-a-vis de unele personaje din Guvern. Mi s-a spus că este vorba de o acţiune specială, cu o conotaţie cu totul aparte şi care va înscrisă printre primele acţiuni de colaborare între România şi SUA. Era o problemă de credibilitate. Se deschidea o colaborare, dar nu prin discuţii în Guvern, pentru că era vorba de zona cea mai protejată.  Preşedintele mă delegase să mă ocup de contactele ce aveau să fie desfăşurate. Apoi, urmau să fie introduse în discuţii serviciile de informaţii, Ministerul Apărării”.

„CIA voia să-şi facă o bază în România, să aibă o locaţie din care să-şi poată desfăşura acţiunile de cooperare cu noi. Erau nişte personaje care urmau să treacă pe acolo, care aveau misiuni şi în alte spaţii. Asemenea locaţii existau peste tot în Europa. Cu noi nu s-a discutat chestiunea unui loc de detenţie. Ei erau cei care stabileau limitele cooperării. Noi doar îi sprijineam. Din partea noastră era doar un gest de bună credinţă şi de încredere. Cum puteau eu ca prima propunere de colaborare să o refuz?”.

„Preşedintele Ion Iliescu nu a semnat niciun act privind sediul CIA în România. Eu am făcut o notă, iar el a fost de acord. Uneori semna, alteori nu. Nu-mi amintesc să fi semnat acea notă privind oferta de colaborare a CIA, extraordină pentru noi. Era o chestiune de strict secret”.

„S-a convenit că dacă CIA va avea nevoie de diverse materiale logistice să li se furnizeze la preţul de pe piaţa românească. Înţelegerea a fost că partea română nu se ocupă de nimic, nu este antrenată în nicio acţiune, că să fie doar propria lor răspundere. Serviciile noastre nu au ştiut nimic. Le-am interzis să se ocupe de acest lucru”.

„Preşedintele Ion Iliescu a făcut o mare greşeală. A vorbit despre un sediu al CIA. Sediu are cu totul alte conotaţii. Atunci s-a creat o confuzie. De fapt, el s-a referit la o locaţie”.

„Dacă ar fi să mai fiu în situaţia de a mai semna o dată, după experienţa aceasta categoric aş cere să mi se spună despre ce e vorba. Dar acum suntem membri NATO. Dacă suntem colegi, trebuie să ştim şi noi, estte vorba de teritoriul nostru. Atunci nu eram colegi. Cine se preface că nu ştie chestia asta, să fie sănătos pe propria conştiinţă”.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor