Interlopi reţinuţi pentru clonare de carduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mascaţii au descins ieri la un restaurant din centrul Craiovei, proprietatea lui Marius Voinea, zis şi Creţu, membru marcant al grupării Frăţia.

Oamenii legii  au ridicat mai multe probe legate de o reţea de clonare de carduri şi falsificare de obiecte electronice. Şase dintre membrii reţelei au fost prezentaţi aseară la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 15 ani de închisoare.

„Trei persoane au fost prinse pe aeroportul din Băneasa în timp ce încercau să plece din ţară, iar alte două în Craiova. Marius Voinea este singurul care a reuşit să fugă, însă în scurt timp şi acesta va fi prins", a spus Adrian Glugă, procuror şef DIICOT Craiova.

Bărbaţii reţinuţi ieri erau filaţi de aproximativ un an şi acţionau în Italia. Valoarea prejudiciului nu a fost încă stabilită. Procurorii au precizat că unul dintre membrii reţelei, cunoscut sub numele de Sfeclă, a colaborat cu Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei, arestat în toamna trecută pentru clonare de carduri. 

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"