Inspecţia Judiciară cere Comisiei parlamentare privind alegerile din 2009 corespondenţa purtată cu Kovesi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspecţia Judiciară a trimis o scrisoare Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, în care solicită documentaţia legată de corespondenţa purtată de comisie cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Concret, inspectorul judiciar care se ocupă de verificarea unei sesizări disciplinare făcute pe numele procurorului-şef al DNA de către o societate care editează o publicaţie cu profil juridic, cere invitaţiile transmise pe numele Laurei Codruţa Kovesi de către comisia de anchetă, precum şi răspunsurile pe care aceasta le-a trimis comisiei.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Inspecţiei Judiciare în 16 noiembrie 2017. "În prezent, se efectuează verificări prealabile pentru a se stabilii dacă există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare", au transmis reprezentanţii Inspecţiei Judiciare, citaţi de News.ro.

Anul trecut, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost citată de patru ori în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi a refuzat să se prezinte, explicând că nu deţine informaţii potrivit cărora în procesul electoral s-ar fi implicat persoane sau autorităţi cu scopul vicierii rezultatului scrutinului.

Curtea Constituţională a admis, pe 3 octombrie, sesizarea formulată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, în ceea ce priveşte obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta sau de a răspunde în scris în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009. Nici după această decizie Kovezi nu a mers la comisia parlamentară. Ea a transmis Comisiei mai multe scrisori în care anunţa că nu va da curs invitaţiei de a se prezenta la audieri, precizând că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitatea de martori în faţa comisiilor parlamentare şi că nu are cunoştinţă despre aspecte care să servească la aflarea adevărului, raportat la obiectul de activitate al Comisiei.

Ancheta parlamentară

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, condusă de deputatul PSD Oana Florea, a prezentat luni un proiect de lege privind funcţionarea comisiilor de anchetă, potrivit căruia refuzul de prezentare în faţa comisiei se pedeapseşte cu închisoare de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă de 10.000 de lei şi interzicerea ocupării unei funcţii publice timp de 3 ani. 

Comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009 a fost înfiinţată după ce PSD şi ALDE au cerut, în aprilie 2017, o anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor privind organizarea alegerilor, dar şi rezultatul scrutinului, în urma dezvăluirilor făcute de Dan Andronic despre noaptea alegerilor. Andronic a publicat un articol în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la acel moment procuror general al României.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente