Inspecţia Judiciară a pus tunurile pe şefa DNA: cere pentru a treia oară sancţionarea Laurei Codruţa Kovesi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a treia oară de la începutul acestui an Inspecţia Judiciară a exercitat o acţiune disciplinară faţă de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, de această dată fiind invocat refuzul acesteia de a se prezenta în faţa Comisiei Parlamentare de anchetă cu privire la fraudarea alegerilor din anul 2009.

Inspecţia Judiciară anunţă că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de şefa DNA Laura Codruţa Kovesi pentru „manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004”.

În motivarea acestei acţiuni instituţia Inspecţiei Judiciare susţine că „procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta  în faţa  Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009”. În plus, se arată în comunicatul menţionat „prin poziţia publică a procurorului şef al DNA, manifestată ulterior Deciziei Curţii Constituţionale, a fost afectată onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat”.

Aceasta este a treia sesizare disciplinară pe care Inspecţia Judiciară o înaintează Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, primele două sesizări fiind încă pe rol. Prima sesizare, înaintată în data de 9 ianuarie, viza o înregistrare apărărută în spaţiul public a unei şedinţe a procurorilor DNA, sesizare în care i se reproşa şefei DNA limbajul folosit. Cea de a doua sesizare a fost făcută săptîmâna trecută şi viza modul de organizare a unor controale la secţiile teritoriale ale DNA. 

Procedura prin care membrii Secţiei de procurori a CSM vor decide dacă sesizarea este întemeiată este secretă, iar orice decizie a acesteia poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice