Insitutul pentru Politici Publice cere DNA să investigheze posibile abuzuri ale conducerii Ministerului de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere DNA să investigheze informaţiile apărute în media în ultimele 72 de ore cu privire la potenţialele abuzuri săvârşite de conducerea politică a Ministerului Afacerilor Interne precum şi de o serie de comandanţi ai IGPR.

„În spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora, odată cu activarea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică şi preluarea comenzii acestuia prin Centrul de decizie de către conducerea M.A.I. (ministru/secretari de stat), cu ocazia protestului din 10 august 2018, demnitarii aflaţi al comandă au abuzat de această poziţie pentru a dispune o intervenţie disproporţionată şi ineficientă astfel încât să creeze o imagine negativă a protestului şi să conducă la oprirea acestuia şi la descurajarea cetăţenilor paşnici să protesteze”, se arată în comunicatul IPP.

În acest context, IPP a solicitat DNA investigarea unei posibile încălcări a legii 78/2000, cu privire la folosirea autorităţii de către un lider de partid pentru a obţine foloase necuvenite şi care se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

„Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicită Direcţiei Naţionale Anticorupţie să investigheze o posibilă încălcare a art .13 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (‘Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţă ori autoritatea să în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani’)”, susţin în continuare reprezentanţii IPP.

Aceştia atrag atenţia şi asupra faptului că protestatarilor internaţi în spitale nu le-au fost laute declaraţii de către reprezentanţii poliţiei, subliniind faptul că „există suspiciunea că acest lucru se întâmplă la ordin politic în dorinţa de a se înregistra un număr cât mai mic de victime ale intervenţiei disproporţionate ale forţelor de ordine”.

„Totodată atragem atenţia asupra informaţiilor potrivit cărora mai multor victime, din rândul protestatarilor, internate în unităţi spitaliceşti nu le-au fost, nici până la acest moment, luate declaraţii la spital de reprezentanţi ai Poliţiei. Aceşti din urmă au obligaţia, la semnalarea de către reprezentanţii spitalului că au fost victime ale unor posibile violenţe, să se deplaseze la faţa locului şi să pornească o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care acestea au fost rănite. Având în vedere că lipsa anchetelor e aparent sistematică, probabil cu interesul de a escamota numărul real al victimelor intervenţiei Jandarmeriei, există suspiciunea că acest lucru se întâmplă la ordin politic în dorinţa de a se înregistra un număr cât mai mic de victime ale intervenţiei disproporţionate ale forţelor de ordine. Existenţa unor astfel de fapte se încadrează la art. 297 CP”, se mai arată în comunicatul IPP.

„Considerăm că se impune de urgenţă ca DNA să verifice aceste informaţii în condiţiile în care protestul legitim a zeci de mii de oameni a fost deturnat în scop politic de incompetenţa aparent voită a forţelor de ordine care au fost dirijate astfel încât să creeze un cadru prin care protestele paşnice să fie prezentate ca o situaţie scăpată de sub control, discreditând modul de protest paşnic al marii majorităţi a celor prezenţi acolo şi inducând ideea că protestul este unul eminamente violent şi că trebuie suspendat, lucru realizat până la urmă prin ordinul Prefectului. Nu în ultimul rând reamintim că Secţia Parchetului Militar de pe lângă TMB, are în lucru dosarul jandarmului Răducu Şerban care a agresat fizic fără motiv mai mulţi demonstranţi în ianuarie 2018 şi unde încă nu există, la 8 luni distanţă, nicio rezoluţie”, se arată în concluzia comunicatului de presă emis de Institutul pentru Politici Publice.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."