India cere despăgubiri de 100 de milioane de dolari companiei Nestle

0
Publicat:
Ultima actualizare:

India a dat în judecată compania Nestle, după ce a interzis comercializarea supei instant „Maggi” în care s-au descoperit cantităţi mari de plumb.

Guvernul Indiei cere despăgubiri de aproximativ 100 de milioane de dolari companiei Nestle India pentru „practici incorecte”. Decizia este motivată de descoperirea testelor de laborator, care au confirmat că în produsele Nestle se găsesc niveluri foarte mari de plumb, cât şi monoglutamat de sodiu, un potenţiator de gust care nu era specificat în lista de ingrediente, conform aljzeera.com.

„În ultimele luni am testat în laboratoare acreditate peste 2.700 de monstre din produsul Magii, pentru care India a intentat procesul. Fiecare test ne-a confirmat că nivelul de plumb din produs se afla sub nivelurile sigure pentru consum”, au declarat reprezentanţi ai Nestle. 

Aceştia au completat că vor distruge un lot în valoare de 50 de milioane de dolari, ca urmare a interdicţiei comercializării produsului Magii în India.

Supa la plic Maggi produsă de Nestle este foarte populară în India şi înregistrează vânzări anuale de aproximativ 240 de milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online