Închisoare cu suspendare pentru hoţii români

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei patru hoţi români care, la sfârşitul săptămânii trecute, au dat peste cap circulaţia feroviară din nordul Franţei, furând peste un kilometru de cablu din cupru, au fost condamnaţi la 15 luni de închisoare cu suspendare de către un tribunal din Ronchin şi la plata unor despăgubiri în valoare de 90.051 de euro.

Potrivit presei franceze, Augustin L., Florin M., Vlad Ciprian şi Trandafir V., cetăţeni de etnie rromă cu vârste cuprinse între 27 şi 30 de ani, se află în Franţa de câteva luni, având „domiciliul" într-o tabără de lângă localitatea Villeneuve-d'Ascq.

Citiţi şi:

VIDEO Cum au blocat hoții români în Franța 120 de TGV-uri

Ei susţin că sunt nevinovaţi şi contestă sentinţa dată de judecător, afirmând că, în momentul în care au fost prinşi în flagrant, nu făceau altceva decât „să caute îmbrăcăminte şi mâncare în unele tomberoane de gunoi".

„Eram murdari pentru că maşina a rămas în pană şi am fost nevoiţi să-i schimbăm roata", au spus arestaţii. Ei au insistat că au fost victime ale unei „înscenări a poliţiei", declaraţii pe care procurorul Jean-Claude Travassac le-a considerat „o încrengătură de minciuni".

36 DE FURTURI

Societatea Naţională a Căilor Ferate franceze a reclamat nu mai puţin de 36 de furturi. Actul tâlhăresc al celor patru a afectat, la sfârşitul săptămânii trecute, circulaţia a peste 120 de trenuri de mare viteză (TGV) şi a creat haos pentru circa 35.000 de călători.