În opinia Tribunalului Bucureşti, întrebarea „De ce eşti ţăran?“ adresată unui jandarm reprezintă o jignire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un judecător al Tribunalului Bucureşti consideră că întrebarea adresată de un protestatar unui jandarm: „De ce eşti ţăran?”, şi expresia „Bine că ţi-a luat mă-ta Merţan”, adresată unui fost consilier parlamentar sunt considerate jignitoare.

„Apelativul ţăran adresat unui jandarm aflat în exercitarea atribuţiilor legale nu era necesar, putând fi înlocuit prin alte cuvinte care să exprime critică apelantului-petent faţă de conduită jandarmului. De asemenea, nu se poate aprecia că acest cuvânt nu are o conotaţie peiorativă, având în vedere contextul utilizării sale, respectiv în cadrul unui protest în care petentul şi jandarmii au avut un conflict. Expresia Bine că ţi-a luat mă-ta Merţan este utilizată, de asemenea, cu intenţia de a jigni, neavând valoarea unei simple ironii, cum susţine apelantul-petent. Tribunalul nu reţine că este îndeplinită cerinţă că această expresie să fie necesară într-o societate democratică pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare, petentul putând evita astfel de exprimări jignitoare," se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti, care a menţinut astfel o amendă de 700 de lei aplicată de Jandarmerie unui protestatar, după cum scrie publicaţia Ziare.com.

Care au fost faptele

Totul începe pe 12 mai 2018, atunci când avea loc un protest în faţă Palatului Victoria, însoţit de scandările: "PSD, PSD, ciumă roşie!" Între protestatari şi jandarmi are loc un mic incident, filmat de ambele tabere. În prim -plan sunt protestatarul Cristian Dide şi un jandarm. Jandarmul l-ar fi împins pe unul dintre protestatarii care filmau, iar Dide a intervenit. „Dumneavoastră de ce vă apropiaţi de mine? Pentru că îmi este frică de dumneavoastră, de aia ţip! De ce puneţi mâna pe mine?/ Haideţi, vă rog frumos!"/ "Ţărani!"

Câteva minute mai târziu, un alt incident, fostul consilier parlamentar PRM, Cezar Cătălin Marin, care trecea cu un autoturism Mercedes pe lângă Piaţă Victoriei, are un schimb de replici cu protestatarii. Cristian Dide intervine nemulţumit că acesta îndemna Poliţia să-i ia pe sus pe protestatari, că să poată să treacă cu maşina: "Bine că ţi-a luat mă-ta Merţan!"

La finalul zilei, jandarmii îl amendează pe Dide cu suma de 700 de lei.

Nu sunt simple ironii

Protestatarul contestă contravenţia în instanţă şi susţine că nu a folosit cuvinte obscene sau vulgare.

"Participarea mea la adunarea publică în cadrul căreia am fost sancţionat contravenţional se înscrie în cadrul exercitării dreptului la libertate de exprimare, protejat de art. 10 CEDO şi a dreptului la libertatea de întrunire şi de asociere prevăzut de art. 11 CEDO," explică Dide, în cererea de chemare în judecată, potrivit sursei citate.

Judecătoria Sectorului 1 şi Tribunalul Bucureşţi au respins acest punct de vedere şi au menţinut amendă dată de jandarmi.

"Expresiile De ce eşţi ţăran? şi Bine că ti-a luat mă-ta Merţan! nu pot fi calificate drept simple ironii, astfel cum susţine petentul, şi nici nu pot fi încadrate în exerciţiul normal al dreptului la liberă exprimare", motivează Tribunalul Bucureşti.

Judecătorii fac trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care arată că libertatea de exprimare (art. 10 CEDO) se extinde la declaraţii care "frapează, şochează sau deranjează" un anumit sector al populaţiei şi include dreptul de a recurge la "un anumit grad de exagerare sau chiar de provocare".

Între aceste expresii care frapează, şochează sau deranjează şi drepturile altor persoane, cum ar fi dreptul la demnitate şi onoare (art. 8 CEDO), trebuie să se menţînă un just echilibru, explică judecătorii.

Potrivit acestora, ingerinţă în dreptul la demnitate al altor persoane trebuie să fie necesară într-o societate democratică pentru apărarea unui alt drept, cum ar fi libertatea de exprimare, şi să respecte un just echilibru între drepturile concurente, dreptul la liberă exprimare şi dreptul la demnitate.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară