Ieri a fost cea mai rece zi de 16 iunie din ultimii 50 de ani: temperaturile au scăzut şi cu peste 14 grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii anunţă că şi vineri se va produce o răcire accentuată a vremii FOTO Shutterstock

Ieri am avut parte de cea mai friguroasă zi de iunie din ultimii 50 de ani, după ce în unele zone s-au înregistrat temperaturi mai mici chiar şi cu 14 grade decât săptămâna trecută. Minima a fost de 8 grade Celsius, o temperatură caracteristică unui început de primăvară.

După ce în urmă cu o săptămână în Bucureşti se înregistrau 33 de grade la amiază, ieri, mercurul din termometre a urcat doar până la 19 grade, fiind cea mai rece zi de 16 iunie din ultima jumătate de secol.

„Această pătrundere de aer mai rece, care vine dinspre Scandinavia, conduce la temperaturi cu două-trei grade mai scăzute decât valorile cele mai mici înregistrate vreodată de când se fac observaţii meteorologice. Această răcire s-a datorat şi faptului că soarele nu s-a putut vedea de nori. Cu toate acestea, în vestul ţării, unde s-a putut vedea şi soarele, maxima a ajuns şi la 25-26 de grade (Oradea -n.r.), cu 10 grade peste cea mai scăzută temperatură înregistrată în această zonă ”, a declarat meteorologul Viorica Dima pentru adevarul.ro.

De asemenea, Viorica Dima a mai precizat că în următoarele zile vremea va fi frumoasă, însă vineri se va produce din nou o răcire semnificativă, fiind aşteptate 15-16 grade în sud-estul ţării.

În ultima săptămână a lunii iunie vremea se va îndrepta şi vor scădea şi precipitaţiile

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort