Identificarea victimelor din incendiul de la Matei Balş continuă. Au fost audiate 6 persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax / Andreea Alexandru

Ancheta la locul incendiului de la Institutul Matei Balş, soldat cu moartea a şase persoane continuă duminică, iar identificarea victimelor pe baza probelor ADN este în curs, anunţă autorităţile.

Autorităţile anunţă că au fost audiate 6 persoane până acum, inclusiv rude ale victimelor, şi că sunt verificate apărarea contra incendiilor şi mentenanţa instalaţiilor.

”Astăzi, procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţerii din cadrul Serviciului Omoruri au reluat cercetarea la faţa locului împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, specialişti INSEMEX şi tehnicieni criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic al Poliţiei Capitalei. Activitatea de cercetare la faţa locului nu s-a finalizat, urmând a fi reluată în dimineaţa zilei de mâine”, au anunţat sâmbătă autorităţile.

Au fost efectuate, de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici", necropsiile celor cinci pacienţi decedaţi în cursul zilei de ieri, fiind în curs procedura de stabilire a identităţii acestora, inclusiv prin compararea probelor ADN.

Totodată, având în vedere că în cursul zilei de sâmbătă a decedat un alt pacient care fusese transferat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-a dispus efectuarea autopsiei medico – legale.

La sediul Poliţiei Capitalei au fost audiate şase persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, precum şi rude ale victimelor. De asemenea, se desfăşoară verificări cu privire la activitatea privind serviciile de apărare contra incendiilor, de mentenanţă a instalaţiei electrice şi serviciile de pază ale spitalului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”