Iaşi: Ţigări de contrabandă confiscate de vameşi, provenite din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 300.000 de pachete cu ţigări de contrabandă au descoperite, luni seara, de lucrătorii vamali de la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, într-un TIR care venea din Rusia şi mergea în Grecia

Potrivit declaraţiei directorului Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operatiuni Vamale (DRAOV) Iaşi, Cristina Gânju, în acest caz s-a folosit metoda ”capac”, foarte des utilizată de contrabandişti, pachetele cu ţigări Karelia Slims fiind găsite ascunse în spatele unor cutii de bomboane.

"Valoarea în vamă a ţigărilor este de 300.000 de euro, dar pe piaţă ele valorează mult mai mult, aproximativ 800.000 de euro”, a declarat, luni directorul DRAOV Iaşi, Cristina Gânju, pentru NewsIn.

La control, şoferul, cetăţean grec, a declarat că nu ştie nimic despre ţigările camuflate printre bomboane şi bezele. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă şi prezentare de acte false la organul vamal.

Ancheta a fost preluată de procurorii DIICOT, fiind vorba despre o reţea internaţională de contrabandă. Aceasta este cea mai importantă captură de ţigări de contrabandă din acest an de la graniţa cu Republica Moldova.