Hayssam neagă acuzaţiile de delapidare: Nu am făcut fraudă. Atunci mergeam cu preşedintele României în delegaţiile oficiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar Hayssam

Curtea de Apel Bucureşti a judecat miercuri un nou termen al dosarului în care Omar Hayssam este acuzat de delapidarea a peste 40 de milioane de lei. Sirianul le-a spus magistraţilor că a fost trimis în judecată pentru fapte minore, în condiţiile în care el călătorea oficial cu preşedintele României şi semna contracte de afaceri în valoare de zeci de milioane de euro.

„Mi-ar fi ruşine să fac fraudă cu o linie de îmbuteliere care costă 200.000 de mărci. Eu atunci eram în Top 300 oameni de afaceri din România şi mergeam cu preşedintele României în toate delegaţiile oficiale, încheind afaceri de milioane de euro”, a declarat Hayssam în faţa magistraţilor, arată news.ro.

De asemenea, acesta nu a recunoscut acuzaţiile pe care i le aduc procurorii, precizând că este nevinovat şi că nu a apucat să se apere în faţa anchetatorilor.

„Urmărirea penală s-a efectuat în lipsa mea. Nu am putut să mă apăr pe fond, am fost obligat să plec din România în 2006. Creditele de la Banca Ţiriac şi Bancorex au fost contractate de foştii acţionari înainte ca societăţile Bucovina Mineral Water şi Rio Soft Drinks să fie preluate de fratele meu Omar Mohamad”, a mai spus sirianul.

El a menţionat că au fost preluate 17 credite de la foştii acţionari, în condiţiile în care expertiza parchetului a arătat că mai multe gajuri au fost folosite de mai multe ori pentru obţinerea împrumuturilor.

Omar Hayssam a mai susţinut că, de trei ani, băncile nu s-au prezentat să se constituie părţi civile deoarece au încasat deja primele de la firmele de asigurări.

„Îl ştiu pe Adlan Kachib. Este ruşinos pentru mine să se spună că am constituit un grup infracţional cu Adlan, în condiţiile în care el este un simplu sudor. Dacă acele operaţiuni au fost fictive, atunci pe ce am plătit taxe şi impozite? Acest dosar vizează achiziţia unei linii de îmbuteliere adusă de mine şi care este conservată la Vatra Dornei şi din ea nu lipseşte niciun şurub. Cedez această linie de îmbuteliere statului, nu m-a interesat niciodată această afacere şi o cedez statului român. Nu era fiabilă la momentul respectiv. S-au cumpărat linii noi de îmbuteliere care funcţionează şi astăzi”, a continuat Hayssam.

Omar Hayssam a scris o carte despre spălarea de bani

În legătură cu acuzaţiile de spălare de bani, Hayssam a mai arătat că a şi scris o carte despre spălarea de bani. 

„Eu am scris o carte despre aşa ceva. Am înştiinţat Oficiul naţional de lupta împotriva spălării banilor în legătură cu suma de 1 milion de mărci germane transferată în contul Bucovina Mineral Water pentru a nu exista vreo problemă”, a mai susţinut inculpatul.

Totodată, el a menţionat că s-a întâlnit cu Ion Ţiriac pentru a discuta despre reeşalonarea datoriilor fratelui său către banca acestuia.

„După preluarea firmelor de către fratele meu, acesta şi-a dat seama că erau cu datorii. El şi Ştefan Croitoru m-au rugat să obţin o reeşalonare a creditului, să le facilitez o întâlnire cu conducerea Băncii Ţiriac pentru a discuta reeşalonarea datoriei. Eu cunoşteam conducerea băncii, atât pe Ţiriac, cât şi alte persoane, iar creditul a fost eşalonat după ce s-au plătit unul sau două milioane de mărci. Personal, nu am contractat credite de la nicio bancă din lume. Religia nu-mi permite să încasez sau să plătesc dobânzi. Eu i-am crescut pe toţi cei 10 fraţi şi surori mai mici. Eu le-am dat tuturor bani să facă afaceri”, a continuat Omar Hayssam în faţă celor două judecătoare.

În continuare, Hayssam a cerut instanţei să nu fie judecat ca un terrorist atât timp cât acuzaţiile aduse de procurori „sunt pentru fapte de doi lei”. 

Instanţa a acordat un nou termen pentru 13 septembrie, când vor fi audiaţi mai mulţi martori.

Omar Hayssa, condamnat pentru terorism

În acest dosar, Omar Hayssam a fost trimis în judecată în octombrie 2012, fiind acuzat de delapidare şi înşelăciune de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). În acest caz au mai fost deferiţi justiţiei şi fratele sirianului, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare.

Omar Hayssam se află în arest, având de executat o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare, pedeapsa rezultată în urma contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare. Concret, sirianul  a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak în aprilie –mai 2005, la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, la 3 ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu” şi la 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

În noiembrie 2015, sirianul Omar Hayssam a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 23 de ani şi patru luni închisoare în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. 

În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi