Hans Klemm, la audierile din Senatul Statelor Unite ale Americii : România nu e vulnerabilă în faţa propagandei ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hans Klemm. FOTO clintonschoolphotography.com

Ambasadorul Statelor Unite desemnat pentru România, Hans Klemm, a declarat miercuri, în cadrul audierilor din Comisia de Politică Externă a Senatului american, că România nu e vulberabilă în ceea ce priveşte propaganda Moscovei, fiind în acelaşi timp „un prieten” şi „un partener” al Washingtonului, potrivit audierii postate pe site-ul Senatului SUA.

Fiind întrebat de senatorii americani despre vulnerabilitatea României în faţa propagandei ruse, Hans Klemm a declarat că propaganda Rusiei are efecte reduse în România din cauza unei relaţii istorice dificile şi că, potrivit sondajelor, populaţia României are şi în prezent percepţie negativă asupra Rusiei. În plus,  opinia publică din România, susţine ambasadorul SUA desemnat pentru postul de la Bucureşti, este dominată de opţiuni pro-americane şi pro-occidentale, potrivit foreign.senate.gov

Oficialul american a punctat şi faptul că, spre deosebire de vecinii săi, România nu este afectată de presiunile energetice ale Rusiei. Astfel, ţara noastră nu e dependentă nici de gazele naturale ruseşti, nici de petrolul marelui vecin de la est. 

România este cosniderată de Klemm „un prieten” şi „un partener strategic” al Statelor Unite, acesta angajându-se să consolideze relaţiile bilaterale şi să susţină eforturile anticorupţie.

„România este un partener ferm şi contribuie semnificativ la misiunile pentru menţinerea păcii şi securităţii pe plan internaţional. De ani întregi, România se numără printre principalele zece ţări care au contribuit cu trupe în Afganistan, mai întâi pentru Misiunea Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate, acum pentru misiunile de asistenţă. Pentru a demonstra angajamentul în favoarea apărării la nivel european, România găzduieşte o bază în cadrul sistemului antirachetă; în plus, pe teritoriul României sunt sute de membri ai Forţelor navale şi ai armatei americane, fiind şi un centru regional pentru echipamente logistice. România a avut o poziţie fermă alături de Statele Unite, pentru a răspunde agresiunii ruse în regiune. Dacă voi fi confirmat, voi lucra cu hotărâre pentru a consolida atât rolul României în cadrul NATO, cât şi parteneriatul nostru bilateral”, a mai spus Klemm, citat de Mediafax.

„Sunt recunoscător şi încântat de onoarea pe care preşedintele Barack Obama şi secretarul de stat John Kerry mi-au oferit-o. Dacă voi fi confirmat în funcţie, mă angajez să promovez interesele Statelor Unite şi să protejez cetăţenii americani, precum şi să consolidez relaţiile cu aliatul nostru excelent şi cu partenerul nostru România", a subliniat ambasadorul desemnat de SUA pentru România.

Hans G. Klemm a fost nominalizat în funcţia de ambasador al Statelor Unite în România la 25 martie. El a fost audiat de Comisia de Politică Externă a Senatului Statelor Unite alături de alţi patru diplomaţi — ambasadorii nominalizaţi ai Statelor Unite în Polonia, Cipru, Estonia şi Norvegia, potrivit site-ului Senatului SUA.

Cine este Hans G. Klemm

Propunerea lui Barack Obama, Hans G. Klemm, vorbitor de germană şi japoneză, a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010, şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. În perioada 2012-2015, Klemm a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la Ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012). În prezent, Klemm este consilier al subsecretarului pentru Management la Departamentul de Stat, o funcţie pe care o deţine din ianuarie 2015.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”