Guvernul vrea să reducă accidentele rutiere cu 60% prin modificarea Legii siguranţei circulaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii sigurantei circulatiei

Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care este modificată Legea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, astfel încât Auditul de Siguranţă Rutieră să devină mai eficient, iar numărul accidentelor rutiere să scadă cu 60%

”Modificarea şi aplicarea Legii 265/2008 reprezintă unul din obiectivele majore pentru reducerea numărului accidentelor de circulaţie rutieră. Aplicarea corespunzătoare a Auditului de Siguranţă Rutieră poate scădea numărul accidentelor rutiere cu până la 60%, conform studiilor realizate la nivel internaţional”, informează Guvernul.

Prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată astăzi se corectează, clarifică şi în acelaşi timp se simplifică textul legii. Astfel, se defineşte în mod clar pentru ce fel de proiecte este necesar auditul de siguranţă rutieră, s-au corectat de asemenea şi prevederile referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru specialiştii ce doresc să fie acreditaţi ca auditori de siguranţă rutieră, conform legislaţiei în vigoare, iar investitorului i se impune obligaţia de aplica recomandările din rapoartele de audit.

De asemenea, Autoritatea Rutieră Română îşi asumă că, în caz de accident rutier grav, va realiza în mod gratuit, la notificarea în decurs de maxim 15 zile a Poliţiei Rutiere, o Inspecţie de Siguranţă Rutieră Suplimentară, cu scopul identificării eventualelor cauze legate de infrastructură, care au favorizat sau cauzat producerea accidentului. Această inspecţie va fi realizată prin echipe formate din personalul de specialitate angajat in cadrul Autorităţii Rutiere Române – ARR,  cel puţin unul dintre membrii echipei fiind atestat ca auditor de siguranţă rutier.

”Practic, după producerea unui accident rutier în urma căruia au fost pierderi de vieţi omeneşti, organele de poliţie care anchetează cazul notifică ARR cu privire la accident în termen de 15 zile. ARR va realiza inspecţia, finalizată cu un raport care va putea conţine o serie de recomandări. Aceste recomandări pot viza măsuri corective ce urmează să fie realizate etapizat de către administratorii drumurilor, precum: eliminarea sau protejarea obstacolelor fixe de la marginea drumului, reducerea limitelor de viteză şi intensificarea controlului vitezei la nivel local, îmbunătăţirea vizibilităţii în diferite condiţii meteo şi de luminozitate, îmbunătăţirea aderenţei/rugozităţii suprafeţei de rulare a drumului, etc. Prin Ordin al ministrului Transporturilor vor fi stabilite normative privind setul de măsuri care pot fi dispuse de raportul de inspecţie de siguranţă rutieră, prin lucrări de intervenţii generate executate de administratorul drumului, precum şi termenele de punere în executare a acestora. În cazul în care administratorii drumurilor publice nu vor realiza aceste lucrări pentru a remedia deficienţele constatate la inspecţia de siguranţă rutieră, în termenele stabilite, vor fi sancţionaţi cu amendă în raport de gravitatea faptei, între 1.000 lei şi 100.000 de lei, potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptate astăzi”, informează Guvernul.

Executivul a adoptat această ordonanţă în condiţiile în care numărul de decese în urma accidentelor rutiere din România este cel mai mare din UE. Totodată, guvernul Cioloş anunţă adoptarea în perioada următoare a Strategiei Naţionale de Siguranţă Rutieră 2016-2020.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie